Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:49 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce a spus Geoană astăzi, la Constanţa, despre aducerea în ţară a lui Omar Hayssam

ro

20 Jul, 2013 17:48 1748 Marime text
Mircea Geoană a făcut, astăzi, la Constanţa, o serie de declaraţii despre aducerea în ţară a lui Omar Hayssam. Menţionăm că fostul lider al PSD a participat, astăzi, la Şcoala de Vară „Generaţia Europeană 2000”, organizată de PES activists România, sub egida PSD şi a Partidului Socialiştilor Europeni.

„Detaliile vor fi prezentate, faptul că a fost adus și deferit justiției române pentru a-și ispăși pedeapsa mi se pare un lucru bun pentru că se arată că instituțiile statului român au memorie lungă și brațul lung, ceea ce din punct de vedere al respectării legii pe un caz atât de sensibil este un lucru foarte important. Sper ca venirea lui în țară să aducă adevărul și numai adevărul cu privire la cele trei episoade importante și răpirea ziariștilor din Irak, pentru că sunt încă multe semne de întrebare pe care cred că putem să le aflăm și ar trebui să le aflăm, a trecut destul de mult timp de atunci și episodul cascadei de complicități care au dus la părăsirea teritoriului României de către cel care a fost readus în țară și de ce nu, în limita posibilului, încă o dată să știm care sunt detaliile acestei operațiuni, dacă a existat așa cum pare să fie din comunicarea oficială o operațiune a structurilor noaste speciale, faptul că și-au făcut datoria probabil în condiții foarte complicate, probabil în parteneriat cu aliații noștri principali merită salutat și arată că avem echipe profesioniste în aceste structuri”, a declarat Mircea Geoană.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii