Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:06 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce a dispărut din locuința lui Niculae Bădălău, după ce a fost spartă de hoți

ro

03 Nov, 2018 20:44 2161 Marime text

Ore întregi anchetatorii au stat de vorbă cu Niculae Bădălău, scrie Observator TV. 

Poliţiştii au verificat fiecare încăpere din vila impunătoare. Au aflat astfel că hoţii au răscolit doar parterul.

La etaj, dormeau senatorul, soţia şi fiica lui. Aceştia le-au spus criminaliştilor că nu au simţit că în casa lor, în noapte, a intrat cineva. 

Proprietatea lui Nicolae Bădălău este înconjurată de un gard care depăşeşte doi metri înălţime, dar şi de mai multe locuinţe. Poliţiştii cred că cel mai probabil hoţii au escaladat gardul după lăsarea întunericului şi aşa au reuşit să intre în locuinţă.

Bădălău, care a deţinut a doua funcţie de conducere în PSD,  a refuzat să vorbească în faţa camerei, dar a povestit echipei Observator de unde i-au dispărut bunurile. Bani, ceasuri şi un pistol cu gloanţe letale, pe care îl deţinea legal. 

Seara trecută, senatorul a ajuns la casa sa din Bolintin Vale alături de soţie şi de fiica sa. Chiar el a dezactivat sistemul de alarmă, lucru de care hoţii au profitat. Arma nu era ţinută într-un seif, pentru că a avut-o ieri cu el. 

Furtul a fost descoperit abia de dimineaţă. Pe lângă pistol, au dispărut patru ceasuri, mai multe bijuterii şi 1.500 de lei, bani găsiţi în portofel. Hoţii nu au plecat şi cu cardurile bancare. 

Potrivit declaraţiei de avere a senatorului, acesta deţine o vilă, o casă de vacanţă, cinci terenuri, diamante şi obiecte din aur alb şi galben în valoare totală de 25.000 de euro. 

Surse din anchetă spun că cel puţin două persoane au intrat în vila senatorului. Acestea ar fi avut capul şi faţa acoperite.




Sursă foto: Facebook/ Niculae Bădălău
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii