Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:24 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Caz șocant în București. Minore agresate sexual pe stradă. Suspectul a fost identificat și reținut de polițiști

ro

09 Oct, 2018 10:04 1116 Marime text
Luni, 8 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au pus executare un mandat de aducere, pe numele unui bărbat, în vârstă de 30 de ani, bănuit de săvârşirea a două infracţiuni de agresiune sexuală.
 
Potrivit Poliției Capitalei, din datele şi probele administrate de către poliţişti din cadrul Secţiei 19 în două cauze privind comiterea infracţiunii de agresiune sexuală, a rezultat presupunerea rezonabilă că acestea ar fi fost comise de către aceeaşi persoană.
 
Astfel, în urma investigaţiilor desfăşurate a fost identificat şi ulterior depistat un bărbat, în sarcina căruia au fost reţinute infracţiunile reclamate, respectiv, la data de 19 august a.c., în timp ce se afla pe o alee din sectorul 5, s-ar fi apropiat de o minoră, în vârstă de 11 ani şi ar fi atins-o în zonele intime, după care ar fi încercat să o sărute iar la data de 26 septembrie a.c., bănuitul ar fi atins în zona intimă o altă minoră, în vârstă de 11 ani, în timp ce se aflau pe o stradă din sectorul 5.
 
La data de 8 octombrie a.c. a fost pus în executare un mandat de aducere emis pe numele bărbatului, acesta fiind condus pentru audieri la sediul secţiei de poliţie.
 

”Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, cu privire la săvârşirea a două infracţiuni de agresiune sexuală, cu cel în cauză în stare de arestare preventivă.
 
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie” - au transmis reprezentanții Poliției Capitalei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii