Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:56 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Captură în Portul Constanța. Ce au găsit vameșii într-un container sosit din India

ro

04 Apr, 2019 17:42 1841 Marime text
În data de 03 aprilie 2019 inspectorii vamali de la Biroul vamal de frontieră Constanţa Sud, urmare a controlului fizic efectuat asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din India cu mărfuri pentru o societate comercială cu sediul social în orașul Pantelimon, jud. Ilfov, au reţinut 3000 bucăți memorii externe USB și 1500 bucăți dispozitive hands free – pentru telefon, bunuri susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru mărcile SANDISK, respectiv PHILIPS.

Potrivit Direcției Vamale, valoarea totală a acestora, dacă ar fi fost comercializate la valoarea bunului original este de aproximativ 52 500 euro.

Conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 608/2013 şi a Legii nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reţinut bunurile contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Sursa foto cu rol ilustrativ: Garda de Coastă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii