Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:58 01 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Banias risca retragerea sprijinului politic Sulfina Barbu - „Mircea Banias trebuie sa raspunda in fata BPN“

ro

31 Jul, 2010 19:09 1958 Marime text

sulfina_barbu_cap.jpgVicepreşedintele PDL, Sulfina Barbu, este de părere că ceea ce s-a întâmplat la şedinţa Consiliului de Coordonare Judeţean demonstrează că este vorba „mai mult despre un interes personal, decât despre interesul partidului".

„Este regretabil ceea ce s-a întâmplat la organizaţia din Constanţa. Din păcate, se pare că oamenii de la Constanţa, activul partidului, care ar trebui coordonaţi în beneficiul partidului, sunt implicaţi în astfel de lupte. Constanţa nu este la prima abatere. Văd că se perpetuează din păcate astfel de evenimente, pentru că de-a lungul timpului au tot avut loc frământări", ne-a declarat Sulfina Barbu. Preşedintele femeilor democrat-liberale a subliniat că, totuşi, rezultatele organizaţiei de la Constanţa nu sunt printre cele mai slabe. „O competiţie este permisă în cadrul fiecărei organizaţii, dar nu este permisă o astfel de atitudine care să ducă la scindarea partidului", a adăugat Sulfina Barbu, care este de părere că stadiul în care s-a ajuns se datorează şi unei lipse de implicare de la centru, mai exact a Comisiei Naţionale de Statut, Etică şi Litigii, care ar fi trebuit să fie mai tranşantă în ceea ce priveşte disputa dintre echipele Banias şi Stavrositu.

„La municipiu au votat un număr impresionant de oameni"

„Nu înţeleg ce s-a întâmplat, pentru că au avut loc alegeri la municipiu şi din câte ştiu, au votat un număr impresionant de oameni. Oricine îşi poate face o campanie, însă după ce s-a dat votul, alte competiţii nu îşi mai au rostul", a subliniat vicepreşedintele PDL. Sulfina Barbu consideră că Mircea Banias este răspunzător, în calitate de preşedinte interimar al organizaţiei judeţene PDL Constanţa, pentru circul de la CCJ. „Cred că domnul Banias trebuie să vină în faţa Biroului Permanent Naţional şi să răspundă pentru ceea ce s-a întâmplat. Este preşedintele organizaţiei judeţene", a subliniat democrat-liberala. „Când doamna Maria Stavrositu a fost aleasă în fruntea organizaţiei municipale de la Constanţa, iar majoritatea membrilor BPJ au confirmat victoria dumneaei - nu mai reţin exact câţi dacă 25 sau 26 - nu înţeleg de ce a mai contestat domnul Banias.

„Şi CNSEL a greşit"

Oricum, cred că şi Comisia Naţională de Statut, Etică şi Litigii a greşit. Trebuia să de un verdict clar pentru a nu se ajunge la CCJ", este de părere Sulfina Barbu. „Este atipic să ai două convocatoare cu două ordini de zi. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat în PDL. Apoi este clar că BPJ are o problemă, iar domnul Banias trebuie să dea nişte răspunsuri. Cu siguranţă că trebuie făcută o analiză clară, cu statutul şi regulamentul în faţă, pentru a se vedea unde s-a greşit şi dacă a greşit preşedintele interimar sau şi echipa", a mai spus Sulfina Barbu. Liderul femeilor democrat-liberale nu exclude necesitatea dizolvării BPJ.

„Partidul a mai pierdut câteva procente"

De asemenea, vicepreşedintele PDL a adăugat că Mircea Banias ar putea fi sancţionat, riscând fie un simplu avertisment, fie chiar retragerea sprijinului politic pentru funcţia de preşedinte interimar. „Trebuie făcută o analiză foarte atentă. Aversarii politici se bucură cu siguranţă de ceea ce se întâmplă în PDL Constanţa şi este regretabil. Cu siguranţă că partidul a mai pierdut câteva procente din cauza acestor evenimente", a conchis Sulfina Barbu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • xanax 01 Aug, 2010 09:37 Sulfina nu numeste directori la deconcentrate in Constanta. Cred ca ai dat bani lui Banias si acum te oftici ca nu te-a rezolvat. Oricum, nu vei fi director niciodata, poate la coada vacii.
  • Paul 01 Aug, 2010 00:32 Se pare ca si la centru sunt doua tabere care isi sustin fiecare deputatul sau senatorul...De ce nu a intervenit nimeni de la conducerea PDL (printr-un apel telefonic eventual)sa opreasca balciul care se transmitea non stop pe posturile tv?!. Dupa mascarada asta ar trebui sa apara un al treilea in ecuatie, ca sa se potoleasca spiritele.
  • iioioioi 31 Jul, 2010 15:55 Tu vorbesti? care ai interese in constanta foarte mari?si pui directori la deconcentrate?
  • Sile this Millennium 31 Jul, 2010 15:46 Dacă ca şi preşedinte I N T E R I M A R duce PDL-Constanţa atunci care va fi viitorul acestei organizaţii ,fuyiunea cu PSD - Constanţa?
  • cetatean 31 Jul, 2010 15:42 Stimata doamna Sulfina Barbu cred ca normal ar fi fost sa veniti si sa vedeti care este realitatea. Nu cred ca este normal sa faceti comentarii doar pentru ca ati ascultat una din parti ...pe care dvs o sustineti. Veniti sa ascultati parerile membrilor de partid ......sa vedeti ce nenorociti sustineti.....Nu va-ti gandit de ce ati fost sunata asa repede....pt. ca ei nu au avut decat cativa oameni....
  • Tanti Sulfina sa faca ordine la ea 31 Jul, 2010 15:31 Sulfina este de partea Stavrositei se stie. De aia nu merge bine partidul ca isi da cu parerea si una ca Sulfina sau Stavrositu. Oricum praf si pulbere va fi pdl peste un an asa ca va certati degeaba