Autostrada Soarelui Aproape 80 de contravenţii depistate
Autostrada Soarelui: Aproape 80 de contravenţii depistate
78 de de abateri contravenţionale la regimul rutier au fost depistate de
poliţişti în patru ore, în cadrul acţiunii organizate de Secţia de
Poliţie Autostrăzi sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul IGPR, pe
Autostrada A2, pentru combaterea încălcării regimului legal de viteză
şi a normelor care reglementează activitatea în transporturile rutiere
de mărfuri şi persoane.
Astăzi, 22 august a.c., între orele 07.00-11.00, pe Autostrada
Bucureşti-Medgidia, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul IGPR, a
fost organizată o acţiune care a vizat combaterea încălcării regimului
legal de viteză şi a normelor care reglementează activitatea în
transporturile rutiere de mărfuri şi persoane.
La acţiune au participat 34 de poliţişti ai Secţiei de Poliţie
Autostrăzi, fiind folosite în sistem ,,cascadă' aparate radar, dintre
care unul cu sistem de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor
prin raze laser.
Acţiunea s-a încheiat cu aplicarea a 78 de sancţiuni contravenţionale,
dintre care 40 pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi 18
pentru nerespectarea normelor care reglementează activitatea
transporturilor rutiere de mărfuri şi persoane, în valoare de 31.500
lei.
Au fost reţinute 6 permise de conducere reţinute pentru nerespectarea
regimului legal de viteză, conducerea unui autovehicul sub influenţa
băuturilor alcoolice şi pentru conducerea unui autovehicul ce prezenta
defecţiuni tehnice grave la mecanismul de direcţie sau sistemul de
frânare. De asemenea, au fost retrase două certificate de înmatriculare.
Comparativ cu acţiunile similare organizate anterior se constată o
scădere semnificativă a numărului de conducători auto care încalcă
regimul legal de viteză.
Acţiunile de acest gen vor fi continua.
http://www.agerpres.ro/media/index.php/comunicate/item/143624-Comunicat-de-pres-IGPR.html
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp