Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:40 10 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autocar cu 42 de copii, rămas înzăpezit pe Muntele Semenic

ro

14 Jan, 2017 17:31 1099 Marime text
Un autocar cu 42 de copii a rămas înzăpezit între Pasul Prislop și Semenic, însă, în scurt timp, au intervenit salvamontiștii și jandarmii montani, care i-au dus în siguranță la cabana unde aceștia erau cazați, informează Agerpres.

„Firma care executa deszăpezirea a observat autocarul și a făcut semne șoferului, care, probabil, nu le-a observat sau le-a ignorat, fapt pentru care a anunțat Serviciul Salvamont Caraș-Severin. Eu, la rândul meu, am anunțat Jandarmii Montani și, împreună, am transportat copii la cabană, în siguranță”, a declarat Valentin Balaban, șeful Serviciului Salvamont Caraș-Severin, potrivit sursei citate.

Misiunea a fost una anevoioasă, deoarece drumul este închis din această dimineață, încă de la ora 9,45, între Pasul Prislop și Semenic.

„În urma verificărilor efectuate de către jandarmi, s-a constatat faptul că în autocar este un grup de 42 de copii. Jandarmii montani din stațiunea Crivaia, împreună cu cei de la Salvamont Caraș-Severin le-au acordat sprijin. Grupul format din copii cu vârste între 12 și 13 ani au fost ajutați să ajungă în stațiunea Semenic, unde aveau rezervată cazarea. Opt dintre copii au fost transportați de către jandarmii montani cu autovehiculul din dotare, având în vedere că aceștia nu erau echipați corespunzător. În acest moment, toți copiii sunt în siguranță la cabană”, a afirmat Marius Săndulescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin.

Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat a Județului Caraș-Severin, în calitate de administrator al drumului județean DJ 582E, a anunțat, sâmbătă, după avizarea favorabilă a Serviciului Rutier din Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin, închiderea, începând cu ora 9,45, a circulației, pe tronsonul cuprins între Prislop și Stațiunea Semenic, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile.


Sursa foto: ziarelive.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii