Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:35 25 05 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atenţionare de călătorie în Republica Slovenia. Au fost instituite restricţii de circulaţie începând cu data de 1 iunie 2019

ro

14 May, 2019 22:13 237 Marime text
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Slovenia că, în conformitate cu datele transmise de ministerul sloven al infrastructurii, începând cu data de 1 iunie 2019, se restricţionează parţial circulaţia autovehiculelor de transport marfă în zona de nord - est a ţării.

Potrivit MAE, accesul vehiculelor cu masă totală maximă autorizată de peste 7,5 tone care tranzitează R. Slovenia va fi interzis pe drumurile regionale din Carinthia, Drava şi Mura. Punctele de trecere a frontierei Bistrica ob Sotli, Središče ob Dravi, Zavrč şi Dobovec vor fi afectate şi circulaţia va fi deviată pe autostradă (A1, A4 sau A5, după caz). Singurele excepţii permise sunt transporturile care au ca destinaţie puncte de încărcare /descărcare situate în aceste regiuni.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Ljubljana: +38615058294 şi +38615057335, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie numărul european unic de urgenţă 112 şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Slovenia: +38640980068.

„Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet: http://ljubljana.mae.ro, https://www.dars.si, http://www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (http:/www.mae.ro/app_cs) , care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie” - au transmis reprezentanții MAE.

Ti-a placut articolul?

Comentarii