Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:07 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atenție șoferi! Trafic restricționat pe A2 (București-Constanța), DN 39, DN 22 C

ro

13 Jul, 2017 10:17 1910 Marime text
Potrivit Companiei Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, în perioada 1 iulie - 31 august 2017, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1777/2004, cu modificările şi completările ulterioare, circulaţia vehiculelor, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, va fi restricţionată la sfârşit de săptămână, astfel:
-pe autostrada A2 Bucureşti - Murfatlar, pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone;
-pe sensul de parcurs Bucureşti - Constanţa, vineri între orele 12:00 şi 24:00, iar sâmbătă între orele 6:00 şi 14:00;
-pe sensul deparcurs Constanţa - Bucureşti, duminică, între orele 12:00 şi 24:00;
- pe sensul deparcurs Feteşti - Cernavodă - duminică, între orele 12:00 şi 24:00;

Pe DN39 Agigea-Mangalia va fi restricţionată circulația pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, în ambele sensuri, vineri, între orele 12:00 şi 22:00, iar sâmbătă şi duminică, între orele 6:00 şi 22:00.

Pe DN22C, pe sensul de parcurs Murfatlar-Cernavodă este  pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, duminica, între orele 12:00 şi 24:00.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii