Aspecte haioase de la înmormîntarea unui sfînt (FOTO)
Aspecte haioase de la înmormîntarea unui sfînt (FOTO)

Părintele Arsenie Papacioc a fost înmormîntat ieri la mănăstirea Techirghiol în care a slujit vreme de 35 de ani, ca duhovnic. A fost un sfînt, cred mulți (inclusiv autorul acestui text). Nu știu dacă sfinții au în general umor, dar vă pot spune că eu, personal, am avut ocazia să stau de vorbă o oră cu acest sfînt în urmă cu vreo doi ani și am rîs copios împreună cu el. Pentru umorul acestui mare părinte* mi-am permis ca la înmormîntarea lui, pe lîngă tristețea ce mă încerca, să fotografiez cîteva aspecte comice. Cred că ar fi zîmbit la unele dintre ele, cel puțin.
Pentru o mai bună lămurire a fotografiilor, o să descriu puțin situațiile surprinse.
1. Intrarea principală în localitatea Techirghiol se face dinspre stațiunea Eforie. Numai că drumul este în lucru, așa că sute de enoriași veniți cu mașinile din toată țara la înmormîntarea marelui duhovnic Arsenie Papacioc a trebuit s-o ia pe cîmp. Cum plouase tare, cîmpul era o mare mlaștină. La intrarea în localitatea Techirghiol, un banner mare, semnat de Ministerul Dezvoltării: "Vino să rîzi cu noi! - Festivalul de umor. 22-24 iulie/ stațiunea Techirghiol." Văzînd puhoiul de mașini căznindu-se prin nămol, din cauză că Ministerul Dezvoltării nu s-a gîndit să facă și un drum către festivalul de umor, chiar că te pufnea rîsul.
2. Mănăstirea Techirghiol era străjuită de cîteva zeci de jandarmi și polițiști. În timp ce sute de enoriași ascultau slujba cu fața către mănăstire și către catafalcul părintelui Arsenie, cineva a stat mai mereu cu spatele la mănăstire și a privit atent dispozitivul de pază: Gelu Voican Voiculescu. Îl știți, "revoluționarul" care în '89 a devenit șef peste arhiva Securității și a mătrășit dosarele unor politicieni și azi în funcții înalte.
Ce căuta Gelu Voican Voiculescu la această înmormîntare? Avînd în vedere postura față de mănăstire, probabil că venise să-și verifice dispozitivul de securiști, cu sau fără sutană.
3. Slujba a fost oficiată de mai mulți preoți, de pe o scenă. (Apropo, a lipsit vedeta Daniel. Pe motiv de certuri mai vechi. Părintele Arsenie, știindu-i apucăturile mercantile, l-a apostrofat pe patriarh în nenumărate rînduri, iar patriarhul i-a plătit-o acum, prin neprezentarea la înmormîntare. Halal răzbunare de popa prostu'.)
Moț, în fața prelaților s-a cocoțat pe scenă Gigi Becali, ieșind în evidență cu pieptul în față și ceasul de aur la vedere. În timp ce preoții slujeau, unii cu lacrimi în ochi, Becali își privea nerăbdător ceasul. Era disperat să se ridice mai repede și el la ceruri, cu elicopterul cu care venise, spre direcția Pipera.
4. Legat de fotbal, se pare că și Ronaldinho a venit la înmormîntarea părintelui Arsenie. A fost zărit la etajul unui corp de chilii.
5. Un lucru e clar pentru toți credincioșii: "Sus se lucrează". Inscripția e ca atare pe biserica nouă a mănăstirii Techirghiol, aflată în lucru. (Alex Căutiş)
* Mostre de umor din viața părintelui Arsenie Papacioc vă vom da în curînd
Sursa: Kamikazeonline.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp