Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:29 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arhiepiscopia Tomisului Programul slujbelor în judeţul Constanţa

ro

04 Dec, 2018 13:57 2023 Marime text

Miercuri, 5 decembrie, de la ora 11.00, la biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Mangalia (str. Munteniei, nr. 33 A, cartier Coloniști) va avea loc o activitate umanitară, organizată de către parohie, împreună cu „Mrini Eye Hospital” din Constanța. Acțiunea se numește „Lumină în ochi și în sărbători” și se adresează în primul rând persoanelor vârstnice, fără posibilități financiare, care au nevoie de intervenție chirurgicală oftalmologică.

O echipă medicală de la „Mrini Eye Hospital” se va deplasa la parohie pentru consultul preliminar și programarea operațiilor la clinică. Consultul, intervenția și tratamentul post-operator sunt oferite în mod gratuit de către „Mrini Eye Hospital”, iar parohia va asigura transportul și costul tratamentelor ulterioare.
 
Sfânta Filofteia, iubitoarea de Dumnezeu

Vineri, 7 decembrie, începând cu ora 8.30, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie de hram la biserica „Sfânta Muceniță Filofteia” (Șoseaua Mangaliei, nr. 80 A, podul Dorally Mall).

Sfânta Filofteia a trăit în secolul al XIII-lea, în cetatea Târnovo, din Bulgaria. Din copilărie obișnuia să meargă la biserică și să le dăruiască celor săraci hainele ei și o parte din mâncarea pe care i-o ducea la câmp tatălui. Obiceiul acesta și ura mamei vitrege au atras ocări și bătăi din partea tatălui. Odată însă, pe când copila avea 12 ani, tatăl s-a mâniat aşa de tare încât a aruncat cu toporul spre ea şi a omorât-o pe loc.

Conform unei tradiții bisericești, imediat după moarte trupul său nu a putut fi mutat din loc. Episcopul a rostit nume de cetăți, mănăstiri și biserici; doar când a pronunțat numele bisericii domnești din Argeș trupul a putut fi ridicat, înțelegându-se prin aceasta că voința sfintei era să ajungă acolo. Sfintele moaşte au fost aduse în biserica domnească de la Argeş, iar în anul 1517 ele au fost aşezate în mânăstirea de la Curtea de Argeş, ctitoria domnitorului Neagoe Basarab.

Numele Sfintei Filofteia se traduce prin sintagma „iubitoare de Dumnezeu”.
 
Duminică, 9 decembrie, alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, IPS Teodosie va face parte din soborul de arhierei care va oficia slujba de sfințire mare a bisericii mănăstirii „Sfânta Maria” din Techirghiol, stavropighie patriarhală, urmată de săvârșirea Sfintei Liturghii.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii