Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:59 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arhiepiscopia Tomisului explică de ce se solicită acord din partea parohiilor pentru filmări și poze în biserici

ro

29 Mar, 2017 20:16 2618 Marime text

Un utilizator al rețelei de socializare Facebook a postat, recent, o fotografie cu un mesaj afișat la intrarea într-o biserică din Constanța, în care se preciza faptul că lăcașul de cult este proprietate privată și, pentru fotografieri sau filmări efectuate înăuntru, este nevoie de acceptul parohiei.

Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, a vorbit despre acest subiect.
 
„Este o decisie a Sfântului Sinod, care nu face decât să expliciteze ceva care exista până acum, și anume forma de organizare a Bisericii Ortodoxe Române. Articolul numărul 41 din statutul BOR spune că Biserica Ortodoxă Română reprezintă comunitatea credincioșilor, este alcătuită din diverse unități de cult, episcopie, arhiepiscopie, parohie, mănăstire etc. Acestea se organizează sub forma juridică a persoanelor de drept privat de utilitate publică. Prin urmare, proprietatea cultului este una privată, căci nu este publică, a statului, iar Sfântul Sinod a decis că este nevoie de acest anunt acolo unde este  cazul, adică unitățile de cult respective. Nu este ceva nou, ci o explicitare a ceea ce se întâmpla până acum”, a declarat Eugen Tănăsescu.

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei  Tomisului susține că statul sprijină cultele, care sunt persoane de drept privat, nu al statului. 

Declarațiile lui Eugen Tănăsescu sunt susținute și de Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, care precizează că există, într-adevăr o decizie a Sfântului Sinod cu privire la acest lucru.
„Există biserici monumente istorice în care, spre exemplu, blițul aparatelor de gotografiat ar putea să afecteze, în timp, culorile picturilor de pe pereți. Nu este vorba că îi dăm afară, dacă vin să facă poze, dar trebuie să le explicăm exact cum stau lucrurile”, a declarat Vasile Bănescu.

Sursa foto: ZIUA de Constanța

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii