Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:44 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

APIA eliberează mâine adeverinţe pentru fermierii care intenţionează să se crediteze

ro

05 Aug, 2014 12:37 1902 Marime text
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, începând de mâine, va elibera adeverinţe pentru beneficiarii Schemei de Plată Unică pe Suprafaţă - Campania 2014, care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la Băncile care au încheiat Convenţii cu Agenţia.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor, în cadrul acestui tip de convenţie.

Toate convenţiile încheiate între Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Bancă şi Fondul de Garantare vor fi postate pe site-ul APIA la adresa www.apia.org.ro.

Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, centrul judeţean/local APIA unde acesta a depus cererea în Campania SAPS 2014 va elibera o Adeverinţă prin care confirmă faptul că Beneficiarul a depus cererea de plată pentru Schema de Plată Unică pe Suprafaţă (SAPS) pentru anul 2014 şi că au fost finalizate controalele şi verificările administrative asupra Cererii de Plată a Beneficiarului, până la data emiterii Adeverinţei, conform reglementărilor în vigoare.

Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma cuvenită aferentă SAPS, respectiv 120 euro/ha, denominată în lei astfel:
a) pentru creditele acordate de Banca Creditoare până la data de 29.09.2014 inclusiv, la cursul leu/euro comunicat de Banca Centrală Europeană la data solicitării creditului;
b) pentru creditele acordate de Banca Creditoare începând cu data de 30.09.2014 inclusiv, la cursul leu/euro comunicat de Banca Centrală Europeană din data de 30.09.2014.
Cursul leu/euro comunicat de Banca Centrală Europeană poate fi descărcat de la adresa http://ecb.int/stats/exchange/eurofxref/html/index.en.html.


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii