Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:55 27 06 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Anchetă "România, te iubesc!" cu privire la Dosarul Retrocedărilor. Primarul Constanţei - “N-am câștigat mașina timpului”

ro

12 May, 2019 12:35 1759 Marime text

Cele mai bune terenuri din Mamaia au fost retrocedate ilegal, iar în zona de coastă a Năvodariului plajele au devenit platforme betonate pe care se înalță blocuri înghesuite. Iar la Corbu s-au aprobat planuri urbanistice zonale, care vizează construcţia de vile şi blocuri, chiar în rezervaţia Deltei Dunării. Mai multe detalii despre acest fenomen distructiv, duminică, la “România, te iubesc!”.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv anul acesta că o bună parte din nucleul dezvoltării imobiliare de pe litoral are la baza terenuri retrocedate ilegal. Mihai Petre, consilier personal al primarului Constanței: “Prin sentință, a arătat foarte clar că tot ce s-a întâmplat în Constanța poate fi definit ca un mod de lucru ce aparține unui grup infracțional organizat”.

Mai mulţi oameni de afaceri condamnaţi definitiv la închisoare cumpărau drepturi litigoase iar apoi erau împroprietăriţi. În unele cazuri aveau de luat terenuri la periferia Constanței, dar primeau altele în zonele bune din Mamaia.

Decebal Făgădău, primarul orașului Constanța: “Dacă mă întrebați ce s-a întâmplat în urmă cu 10 ani, 20 de ani, nu vă pot răspunde. În momentul în care am câștigat mandatul de primar, ce să vezi, nu am câștigat și mașina timpului”.

Anul acesta, la Corbu, excavatoarele vor intra în rezervaţia biosferei Deltei Dunării. Autorităţile au dat undă verde construcţiilor. Primarul promite o staţiune chocheta, adecvată unei rezervaţii naturale. Duminică de la ora 18:00 veţi afla cum se dau autorizaţiile, dacă se vor ridica vile sau blocuri cu multe etaje şi ale cui sunt terenurile.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Cristi 12 May, 2019 13:13 Atunci când un om gândește ca un primitiv, atunci când corupția conduce în absolut toate sectoarele de activitate, nu exista scăpare pentru restul, doar prin epurare la sânge a acestor naparci. Poate vor mai exista și pe la noi oamenii cu caracter, ceea ce nu prea cred. Un exemplu, acele amărâte de locuri pentru joaca ale copiilor noștri Pane le reface primăria Constanței ai noștri copii vor avea varsta majoratului, și avem multe alte exemple. Păcat mare păcat ca ne distrugem aceasta tara. Vorba cuiva,, Păcat ca România este locuita de ROMANII''