Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:36 21 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amânare. Norma privind efectuarea plății obligațiilor fiscale va intra în vigoare de la 1 iulie

ro

28 Dec, 2017 16:44 739 Marime text
Plata în același cont unic a contribuțiilor sociale, precum și a impozitului pe profit/venit/dividende, impozitului pe veniturile microîntreprinderilor sau impozitul specific unor activități va intra în vigoare începând cu 1 iulie 2018. Guvernul a aprobat astăzi o ordonanță de urgență care prelungește cu șase luni termenul de intrare în vigoare a normei privind efectuarea plății obligațiilor fiscale administrate de organul fiscal central într-un singur cont unic, respectiv de la 1 ianuarie 2018 la 1 iulie 2018.

Măsura are scopul să protejeze contribuabilii de bună-credință, care vor evita astfel riscul depunerii de cereri pentru corectarea erorilor din documentele de plată sau de calculare a obligațiilor fiscale accesorii în cazul nevalabilității plății.

Amânarea termenului de aplicare s-a stabilit având în vedere modificările legislative recent adoptate în domeniul fiscal, care implică din partea contribuabililor conformarea la noile cerințe de raportare și îndeplinire a obligațiilor declarative și de plată.

În prezent, în unul dintre cele două conturi de la Trezorerie, sunt achitate impozitul pe profit/venit/dividende, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor sau impozitul specific unor activități, iar în celălalt sunt plătite contribuțiile la pensie, sănătate și șomaj.

Sursa text: stiripesurse.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii