Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:04 22 09 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alocaţiile pentru copii, majorate de la 1 martie 2019

ro

14 Feb, 2019 20:55 2640 Marime text
Plenul comun al Parlamentului a aprobat amendamentul PNL la proiectul de buget pe 2019 care prevede majorarea alocaţiilor copiilor de la 1 martie 2019, scrie romaniatv.net. 

Potrivit amendamentului adoptat, alocaţiile copiilor până la vârsta de doi ani vor creşte de la 200 lei la 300 lei. Pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani, alocaţiile se majorează de la 84 lei la 150 lei. Grupurile parlamentare ALDE au cerut reluarea votului, din motive tehnice.

Amendamentul PNL privind majorarea alocaţiilor pentru copii a fost adoptat cu 123 de voturi "pentru", 119 "împotrivă" şi o abţinere. Amendamentul privind majorarea alocațiilor a fost depus de deputatul PNL Robert Sighiartău. 

Astfel, de la 1 martie 2019, copiii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 2 ani vor primi câte 300 de lei pe lună, faţă de 200 cât primeau în prezent, iar copiii de până la 18 ani vor primi 150 de lei pe lună, faţă de 84 de lei cât primeau până acum.

Pentru plata acestor alocaţii, bugetul Ministerului Muncii a fost suplimentat cu peste 2,1 miliarde de lei.

Amendamentul propus de deputatul PNL fusese respis în comisiile de buget-finanţe.

Copiii din Romania cu varsta de pana la 18 ani si, in anumite cazuri, chiar si mai mari au dreptul de a primi lunar o suma de bani din partea statului. 

Potrivit Legii nr. 61/1993, alocatia de stat pentru copii este o forma de ocrotire acordata de catre stat, fara discriminare, tuturor copiilor din Romania. De aceasta alocatie beneficiaza toti copiii cu varsta de pana la 18 ani, dar si tinerii majori, cu conditia ca acestia sa frecventeze cursurile invatamantului liceal sau profesional. In cazul tinerilor care repeta un an scolar, nu se mai acorda alocatia de stat, cu exceptia situatiei in care acestia sunt nevoiti sa repete anul scolar din motive medicale.

Beneficiaza de alocatie de stat pentru copii si copiii cetatenilor straini, precum si ai persoanelor fara cetatenie rezidenti/rezidente in Romania, in conditiile legii, daca locuiesc impreuna cu parintii. 

Legea nr. 61/1993 privind alocatia de stat pentru copii stipuleaza ca aceasta se plateste „unuia dintre parinti pe baza acordului acestora sau, in caz de neintelegere, pe baza deciziei autoritatii tutelare ori a hotararii judecatoresti, parintelui caruia i s-a incredintat copilul spre crestere si educare". De asemenea, actul normativ prevede ca aceasta alocatie sa se poata plati „si tutorelui, curatorului, persoanei careia i-a fost dat in plasament familial copilul, inclusiv asistentului maternal sau persoanei careia i-a fost incredintat copilul in vederea adoptiei, in conditiile legii".

Ti-a placut articolul?

Comentarii