Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:32 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alertă în miez de noapte în stațiunea Mamaia. O persoană ar fi fost împușcată. Incredibil ce au descoperit polițiștii în urma cercetărilor

ro

30 Jul, 2018 09:51 3628 Marime text
Un tânăr din localitatea Corbu, județul Constanța a fost amendat de polițiști după ce a alertat inutil forțele de ordine anunțând că o persoană ar fi fost împușcată în stațiunea Mamaia. 

Potrivit IPJ Constanța, la data de 30 iulie a.c., în jurul orei 01:30, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au fost sesizați prin SNUAU 112 despre faptul că o persoană ar fi împușcată.
 
În urma apelului, polițiștii au efectuat verificări în zonă și au constatat faptul că apelul nu se confirmă, persoana apelantă nemaiputând fi contactată pentru un timp.
 

”În urma verificărilor desfășurate de polițiștii constănțeni, apelantul, un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Corbu, județul Constanța, a fost identificat în incinta hotelului Ambasador, din stațiunea Mamaia, acesta fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1000 de lei, pentru alertare falsă-utilizarea intenționată a numărului 112, în mod nejustificat, conform OUG 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă” - au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

Potrivit anchetatorilor, suspectul, angajat al hotelului respectiv a susținut că a făcut apelul la 112 în glumă. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii