Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:29 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alegerile prezidențiale i-au băgat în ședință Liderii din teritoriu au marcat prima întâlnire de lucru a Alianței Creștin-Liberale

ro

19 Aug, 2014 21:00 2003 Marime text
La sediul PDL Constanța a avut loc astăzi începând cu ora 17.30, prima întâlnire de lucru a Alianței Creștin-Liberale.

La întâlnire au participat membri ai birourilor politice municipale PNL și PDL, alături de președintele interimar al Organizației Municipale PNL Constanța, Robert Boroianu, și președintele Organizației Municipale PDL Constanța, Constantin Chirilă.

Potrivit declarației președintelui interimar al Organizației Municipale Constanța a Partidului Național Liberal, Robert Boroianu, întâlnirea celor două grupuri de lucru a avut ca subiect principal pregătirea campaniei pentru alegerile prezidențiale din toamna acestui an.

„A fost o primă întâlnire cu colegii din PDL, în cadrul căreia am stabilit un calendar de întâlniri comune și activități. Pentru această perioadă ne interesează, în mod deosebit, strângerea de semnături pentru candidatul ACL, Klaus Iohannis”, a declarat Robert Boroianu.

De asemenea, aceasta a menționat că PNL Constanța și-a propus să strângă un număr de 35.000 de semnături până la mijlocul lunii septembrie. „Îi îndemn pe constănțeni să semneze pentru candidatura lui Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale din noiembrie, deoarece președintele PNL a demonstrat la Sibiu că se poate face o administrație corectă și eficientă, că se pot atrage investiții, că se poate promova educația și cultura”, a mai spus președintele interimar al Organizației Municipale PNL Constanța.

La rândul său, președintele Organizației Municipale a PDL Constanța, Constantin Chirilă, a subliniat faptul că întâlnirea liberalilor și democrat-liberalilor constănțeni a fost una tehnică, în care s-au pus la punct o serie de aspecte organizatorice.

„Am avut o ședință a birourilor politice municipale ale celor două organizații deoarece am demarat recent campania de strângere de semnături pentru susținerea candidatului ACL la alegerile prezidențiale, dar și pentru a armoniza o serie de aspecte tehnice, precum cele legate de calendarul de acțiuni comune, de răspândire geografică sau de termenele de finalizare a acțiunilor.” Nu în ultimul rând, președintele PDL Constanța s-a arătat încrezător în forța celor două organizații, ale căror eforturi reunite vor duce la câștigarea alegerilor prezidențiale din toamna acestui an. „Obiectivul ACL Constanța este clar: câştigarea alegerilor prezidenţiale și sunt convins că vom avea un cuvânt greu de spus în aceste alegeri”, a conchis Constantin Chirilă.

sursă foto: cotidianul.ro

La nivelul municipiului Constanța vor fi amplasate, în diferite locații, nouă corturi special amenajate pentru strângerea de semnături.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii