Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:06 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alegeri parlamentare „Trăirăm să ne vedem și morți!“ Secvența din Titanic Vals, mai actuală ca niciodată! (video)

ro

11 Dec, 2016 15:44 9553 Marime text

Discutăm în ultimii ani despre tentativele de fraudă la vot, despre alegători plătiți să voteze cu un anumit partid sau candidat, despre turismul electoral și votul pe mai multe liste suplimentare. Am putea crede că partidele politice au dezvoltat metode de fraudare a alegerilor în ultimii ani, însă astfel de practici datează încă din perioada interbelică.
 
Iată o secvență din filmul Titanic Vals, din 1932, regizat de Paul Călinescu, piesă scrisă de Tudor Mușatescu, care este incredibil de actuală și care poate fi considerată o frescă a provinciei autohtone din perioada campaniei electorale parlamentare. Din distribuția filmului fac parte actorii Grigore Vasiliu-Birlic, Silvia Fulda, Kity Gheorghiu Mușatescu, Coca Andronescu, Mitzura Arghezi Cameniță, Lucian Dinu, Liviu Bădescu, Ion Dichiseanu, Ion Finteșteanu, Mihai Fotino, Ion Lucian, Horia Căciulescu, Constantin Rauțchi, Tamara Buciuceanu, Ștefan Mihăilescu-Brăila.
 
Domnul Deputat Rădulescu Nercea (actorul Ion Lucian): Să intre alți doi!

Fane: Să trăiți domnule deputat cu întreaga familie și tot cuprinsul!

Deputatul: Nu sunteți domnul deputat! Ce mă, nici nu știți cu cine o să votați?

Un bătăuș electoral (actorul Ștefan Mihăilescu Brăila): Ce să mai știm bre, că noi să fim al dracu, votăm cu ochii închiși!

Deputatul rupe două sute de lei în jumătate și le dă fiecăruia câte jumătate de bacnotă: Na!

Fane: Păi acu umblă sutele pe jumătate?

Deputatul: Nu, dar după ce o să votați cum trebuie, vă dau și garanția!

Un bătăuș electoral: E cu schepsis, Fane! Ai noștri… le are!

Deputatul întinzându-le niște acte: Uite și câte trei cărți de alegător pentru fiecare! Votați la trei secții diferite – Crucea! Și nu uitați, sunteți morți!

Un bătăuș electoral: Știm, știm, și am ieșit din mormânt doar acum, doar în interes de serviciu!

Deputatul: Vedeți că știți! Hai, ieșiți afară și să intre următorii doi!

Bătăușul: Vorba aia Fane, trăirăm să ne vedem și morți!

Sursa video Youtube
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii