Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:44 14 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ajutoare de urgență pentru persoanele afectate de inundații. Ce s-a decis în ședința de Guvern

ro

05 Jul, 2018 15:46 696 Marime text
Guvernul va aproba, în şedinţa de joi, o hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgenţă în limita sumei de 6 milioane de lei pentru persoane care se află în situaţii de necesitate ca urmare a inundaţiilor, a alunecărilor de teren şi a fenomenelor meteorologice deosebite, a anunţat premierul Viorica Dăncilă, informează Agerpres.ro. 
 

"Vom aproba astăzi, printr-o hotărâre de Guvern, promovată de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, acordarea unor ajutoare de urgenţă în limita sumei de 6 milioane de lei pentru sprijinirea familiilor şi persoanelor singure care se află în situaţie de necesitate ca urmare a inundaţiilor, alunecărilor de teren şi fenomenelor meteorologice deosebite", a declarat Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern.

 
Şefa Executivului a amintit că a mers, la începutul săptămânii, în zonele inundate şi a constatat că pagubele sunt foarte mari.
 

"Am mers, la începutul săptămânii, în zonele inundate, împreună cu mai mulţi colegi, am stat de vorbă cu oamenii. Pagubele produse de inundaţii sunt foarte mari şi oamenii se uită cu speranţă la noi, au nevoie să ştie că se pot baza pe noi şi să arătăm solidaritate faţă de ei, faţă de cele întâmplate. Am luat decizia să intervenim rapid. (...) Avem deja pregătite măsuri pe care le vom adopta astăzi în şedinţa de Guvern. Aşteptăm, în acelaşi timp, evaluările pentru infrastructură, pentru că sunt zone în care apele nu s-au retras şi nu putem face aceste evaluări. Ajutoarele pe care le oferim constau în alimente, apă, locuinţe modulare, dotarea acestora", a spus Dăncilă.

 
Ea a mulţumit forţelor de intervenţie de la MAI, MApN şi IGSU care "au acţionat prompt şi au oferit un sprijin imediat celor afectaţi".
 

"Forţele de intervenţie au fost suplimentate pentru ca oamenii să treacă mai repede de aceste necazuri. Am discutat şi cu doamna comisar Corina Creţu, dar şi cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Sefcovic, pentru accesarea Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene. Procedurile sunt în derulare, dar (...) fondurile vin mult mai târziu, iar oamenii au nevoie de aceste fonduri şi de ajutor imediat", a arătat Dăncilă.

 
Totodată, premierul a precizat că este nevoie "de o schimbare de optică" şi să se pună accentul mai mult pe prevenire, decât pe înlăturarea efectelor inundaţiilor.
 

"Am cerut o evaluare completă a situaţiei zonelor de risc de inundaţii, trebuie să vedem cu exactitate unde pot apărea în viitor probleme cu digurile pentru a interveni în consolidarea lor. Pe baza acestei evaluări complexe a Apelor Române, vom interveni în consolidarea sau chiar în construirea unor diguri, acolo unde riscurile să se producă inundaţii sunt ridicate", a mai afirmat Dăncilă.

Sursa: Agerpres.ro. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii