Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:14 14 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Agrointel.ro Când încep plățile pentru subvenția la motorină pentru trimestrul III din 2016

ro

16 Dec, 2016 12:12 993 Marime text

ÎNCĂ O SUBVENȚIE INTRĂ LA PLATĂ ZILELE ACESTEA LA APIA! Fermierii vor avea banii în conturi până la Crăciun întrucât conturile Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), mai exact cele ale centrelor județene au fost alimentate deja cu sumele necesare pentru autorizarea plăților către agricultori și crescătorii de animale!
 
Subvenția la motorină afrentă trimestrului III ajunge în conturile fermierilor! Prezent în studioul Agrointeligența- www.agrointel.ro într-un interviu LIVE difuzat pe pagina de Facebook a publicației noastre, Adrian Pintea, directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a vorbit despre subvenția la motorină aferentă trimestrului III. Potrivit directorului APIA, conturile agenție au fost alimentate cu bani și se vor efectua în perioada următoare autorizările la plată, fermierii urmând să aibă banii în cont în următoarele zile.
 
”Au fost alimentate, parcă ieri conturile agenției, 285 milioane de euro, unde am primit banii și le vom transfera către județe și în două-trei zile vor avea banii în cont”, a declarat pentru Agrointeligența- www.agrointel.ro, Adrian Pintea, directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
 
Nu așteptați ultima zi pentru depunerea acordului prealabil la motorină!
 
Acesta este mesajul pe care directorul general al APIA îl transmite fermierilor care în această perioadă depun acordurile prealabile pentru subvenția la motorină.
 
”Referitor la motorină, în momentul de față se depun cererile pentru acordul prealabil la motorină pentru anul 2017 până la 31 decembrie. Rog toți fermierii să meargă să depună cererile, dar să nu aștepte ultima zi pentru că în momentul în care au depus acordul prealabil, în 20 de zile vor primi un acord din partea noastră, în așa fel încât să aibă timp colegii noștri să elibereze acele acorduri. Este important de precizat și faptul că vom avea zi liberă a doua zi de Crăciun, iar data de 31 decembrie va pica într-o zi de sâmbătă și probabil vom lua hotărârea ca ultima zi de depunere să fie prima zi din anul următor”, le recomandă directorul general al agenție, fermierilor care depun cererile pentru motorină.
 
Vă reamintim că, până la 31 decembrie 2016 se depun Cererile de acord prealabil pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.
 
Documentele care se depun la APIA
 
Ajutorul de stat se acordă producătorilor agricoli care îndeplinesc următoarele condiţii, în funcţie de sectorul/sectoarele vegetal, zootehnic şi/sau îmbunătăţiri funciare în care îşi desfăşoară activitatea:
• să fie înscrişi în Registrul unic de identificare (RUI) al APIA (să deţină ID fermier);
• să fie înscrişi în evidenţele APIA cu suprafeţele de teren pe care le exploatează sau în Registrul plantaţiilor viticole, după caz;
• să fie înscrişi în Registrul agricol cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spațiile protejate (sere și solarii), precum și cu efectivele de bovine/ovine/caprine/porcine/ păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;
• să fie înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor (RNE) al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor sau să deţină document de înregistrare/autorizare sanitară veterinară pentru porci/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;
• suprafeţele de teren pe care le exploatează să fie de minimum un hectar inclusiv, iar suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha, cu excepţia suprafeţelor aferente legumelor cultivate în spaţii protejate. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 ha;
• să exploateze/să deţină/să crească animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase în vederea obţinerii producţiei agricole pentru care solicită ajutorul de stat;
• să utilizeze instalaţii de irigat acţionate cu motoare termice.

Articol preluat de pe agrointel.ro

Sursa foto: agrointel.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii