Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:24 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aeroport internaţional închis mai multe ore din cauza unei...drone

ro

12 Jun, 2016 09:28 4356 Marime text
Aeroportul internaţional din Dubai, unul dintre cele mai active din lume, a fost închis sâmbătă timp de peste o oră din cauza zborului unei drone care a provocat perturbări ale traficului aerian, relatează AFP, citat de Agerpress. 
"Spaţiul aerian al aeroportului internaţional din Dubai a fost închis timp de 69 de minute din cauza survolului unei drone, ceea ce a provocat un anumit număr de perturbări. El a fost redeschis (sâmbătă) la ora locală 12.45 (08.45 GMT)", potrivit unui comunicat dat publicităţii sâmbătă seară de Dubai Airports, care administrează cele două aeroporturi locale. 

În consecinţă, unele zboruri au avut întârzieri de patru ore şi patru zboruri au fost deviate, informează duminică ziarul 7Days. Potrivit presei locale, este al doilea incident de acest gen într-un termen de 18 luni. Perimetrul aeroportului este interzis dronelor şi a fost declanşată o anchetă de Aviaţia civilă a Emiratelor Arabe Unite asupra acestui incident. Responsabilii pentru zborul dronei se expun, dacă vor fi identificaţi, la amenzi foarte mari.

Sursa: Agerpres
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii