Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:11 10 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adrian Năstase a părăsit penitenciarul. La ieșire a prezentat câteva idei pe care le-a numit extravagante

ro

21 Aug, 2014 19:25 1659 Marime text
Adrian Năstase a spus la eliberarea din penitenciar că vrea să stea cu familia sa. De altfel i-a mulțumit familei foarte mult pentru faptul că în aceste luni complicate a fost alături de el. „Am diverse idei extravagante, nu o să vi le spun acum, nici nu știu dacă o să vi le spun”, a declarat fostul premier, afrimând că „în ultimii 10 ani ați dus-o foarte bine fără mine, la fel și în ultimii 2 ani”.

Adrian Năstase a precizat că în România există două puteri - cea executivă și cea judecătorească. Fostul premier susține că ar mai fi necesară și puterea legislativă. În acest sens, Năstase a vorbit despre necesitatea organizării unor alegeri parlamentare anticipate anul viitor, astfel încât să fie rezolvate unele probleme care sunt acum fără răspuns. Aceasta este una dintre ideile pe care fostul premier le numește extravagante.

„Din când în când este nevoie de o lege de aminstie fiscală, dar și de o lege a grațierii... realizată în mod inteligent... O astfel de decizie ar fi necesară”, a mai spus premierul, prezentând astfel o altă idee de-a sa.

Fostul premier le-a spus jurnaliștilor că nu va da interviuri în perioada următoare, susținând că informații precum ce înseamnă penitenciar sau ce se întâmplă în jur sunt știute. „E bine, lucrurile evoluează convenabil”, a mai afirmat în acest sens Adrian Năstase, care a mărturisit care are de gând să se întoarcă la catedră. 

„Andrei (n.r. fiul lui Adrian Năstase) nu a primit oferte de a intra în politică și sper să reziste acestei tentații”, a mai declarat Adrian Năstase.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii