Acord de cooperare în domeniul asistenţei umanitare, semnat cu prilejul vizitei premierului Viorica Dăncilă la Ordinul Suveran de Malta
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:18 14 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acord de cooperare în domeniul asistenţei umanitare, semnat cu prilejul vizitei premierului Viorica Dăncilă la Ordinul Suveran de Malta

ro

11 May, 2018 21:35 336 Marime text
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut o întâlnire cu Marele Maestru al Ordinului Suveran de Malta, Giacomo Dalla Torre del Tempio di Sanguinetto, în cadrul vizitei pe care o efectuează la Roma în perioada 10-12 mai.

Şeful Executivului l-a felicitat pe interlocutor pentru alegerea, în data de 2 mai 2018, în funcția de Mare Maestru. Și-a exprimat, de asemenea, aprecierea pentru implicarea socială și activitatea umanitară derulată de Serviciul de Ajutor Maltez din România, care gestionează în prezent 17 centre cu peste 1.200 de voluntari, susţinând programe de asistenţă medicală, programe de intervenţie umanitară de urgenţă în cazul catastrofelor naturale, programe dedicate persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor în vârstă şi celor lipsite de mijloace de subzistenţă.

Întâlnirea a prilejuit semnarea Acordului de cooperare între Guvernul României și Guvernul Ordinului Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos şi de Malta, care marchează intrarea într-o nouă fază a colaborării bilaterale, prin extinderea și aprofundarea Acordului bilateral pentru asistență umanitară, semnat într-o primă formă în 2002.

Discuțiile au vizat și o serie de aspecte de actualitate internațională, concentrându-se asupra problematicii migranților și refugiaților. A fost subliniată necesitatea unei abordări integrate a acestei problematici la nivel european și global, având printre priorități combaterea discursului politic care îndeamnă la discriminare și intoleranță.

Ti-a placut articolul?

Comentarii