UPDATE Accident rutier grav pe Autostrada Soarelui. O persoană a murit (galerie foto)
UPDATE: Accident rutier grav pe Autostrada Soarelui. O persoană a murit (galerie foto)


Potrivit satelor furnizate de cadrele medicale, în urma evenimentului rutier o persoană a decedat.
Victima a fost proiectată din maşină, salvatorii sosiţi la faţa locului au demarat protocolul de resuscitare, însă persoana nu a putut fi salvată.
La faţa locului a sosit şi elicopterul SMURD.
În afară de persoana care a murit, mai e o victimă, care a fost transportată la spitalul din Feteşti, conştientă.
UPDATE 2:
Autoturismul circula dinspre Bucuresti către Constanţa, pe a doua banda, iar la km 157, în zona Cernavodă, ar fi lovit parapetul despărțitor şi s-a răsturnat. În urma impactului, pasagera dreapta faţă a decedat, iar conducătoarea auto a fost transportată la spital.
UPDATE 1:
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că,
pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, la km 157, în zona localităţii Feteşti, judeţul Ialomiţa, pe sensul spre litoral, un autoturism s-a răsturnat în afara părţii carosabile. O persoană a fost transportată la spital, iar alteia îi sunt acordate îngrijiri medicale la faţa locului. Un elicopter SMURD a fost solicitat pentru preluarea unei victime, traficul fiind întrerupt pentru aproximativ 15 minute, până la decolarea aeronavei.
Sursa foto: SAJ Constanţa
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp