Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:19 24 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A ars în proporţie de 75% Un microbuz care transporta șase persoane a luat foc în mers

ro

15 Jan, 2017 21:55 739 Marime text
Un microbuz în care se aflau şase călători a luat foc, în această seară, în timp ce mergea pe o stradă din municipiul Câmpulung Moldovenesc, scrie romanialibera.ro.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a declarat că autovehiculul a luat foc în timp ce rula pe Calea Transilvaniei din municipiul Câmpulung Moldovenesc. El a menţionat că în microbuz se aflau şase pasageri şi şoferul care după ce a observat începutul de incendiu, a oprit autovehiculul şi i-a evacuat pe călători în siguranţă.

Pentru stingerea incendiului au intervenit militarii Detaşamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc cu o autospecială şi o ambulanţă SMURD.

Când pompierii au ajuns la faţa locului, microbuzul era cuprins de flăcări în totalitate. Incendiul a fost localizat şi lichidat, dar microbuzul a ars în proporţie de 75%.

Reprezentanţii ISU Suceava au menţionat că incendiul a izbucnit cel mai probabil de la un conductor electric defect.

Ti-a placut articolul?

Comentarii