Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:34 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

31 martie, termenul - limită pentru igienizarea staţiunilor din sudul litoralului

ro

14 Feb, 2013 14:10 1285 Marime text
Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, împreună cu reprezentanţi ai administraţiei locale au continuat seria inspecţiilor în staţiuni, în vederea stabilirii măsurilor administrative care se impun pentru pregătirea sezonului estival. Potrivit unui comunicat de presă, în timpul deplasării în staţiunea Jupiter, edilul şef a declarat că trebuie urgentate lucrările de ecologizare, atât de către angajaţii Primăriei, cât şi de către agenţii economici, astfel încât sudul litoralului să atragă mai mulţi turişti în vara acestui an. În acest sens, deţinătorilor de terenuri şi clădiri li s-a cerut ca până la 31 martie să finalizeze lucrările de reparaţii şi igienizare. În caz contrar, lucrările respective vor fi realizate de municipalitate până la 1 mai, iar contravaloarea serviciilor va fi suportată de cei care nu au respectat termenele stabilite de Primărie. „Nu este corect ca unii să aibă terenuri de peste un hectar, să plătească taxe modice şi nici să nu întreţină activele pe care le au", a declarat primarul.

În staţiunile din sudul litoralului se vor amenaja noi alei pietonale, cu băncuţe şi coşuri de gunoi, iar cablurile de pe stâlpi vor fi mutate în canale îngropate, special amenajate în acest sens. Accesul maşinilor către plaje şi faleze va fi restricţionat, iar staţiile de transport public se vor reamenaja, atât în staţiuni, cât şi în oraş. Potrivit primarului, parcările din apropierea unităţilor de cazare şi spaţiile verzi aferente ar trebui administrate de hotelieri. Primăria Mangalia va colabora cu Apele Române pentru o mai bună îngrijire a plajelor şi a zonelor adiacente, se mai menţionează în comunicatul de presă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii