20 de localităţi au rămas fără apă potabilă
20 de localităţi au rămas fără apă potabilăÎn cursul zilei de ieri, din cauza rafalelor de vânt, mai multe linii de alimentare cu tensiune a staţiilor de pompare apă potabilă au căzut. În urma acestor avarii Enel, staţiile de pompare au rămas fără curent şi nu au mai putut funcţiona, motiv pentru care abonaţii din mai multe localităţi au rămas fără apă potabilă. Toate aceste avarii au fost anunţate şi la dispeceratul Enel, urmând ca echipele de permanenţă Enel să intervină pentru remedierea situaţiei. În cursul nopţii trecute, s-a reuşit remedierea situaţiei şi a fost reluată alimentarea cu apă pentru Cobadin, Viişoara şi Mereni. La ora actuală, în urma avariilor înregistrate la liniile de alimentare cu apă noaptea trecută, sunt lipsite de apă potabilă localităţile Tătaru, Plopeni, Chirogeni, Independenţa, Furnica, Olteni, Dumbrăveni, Ciobăniţa, Negru Vodă, Cotu Văii, Vârtop, Corbu, Pecineaga, Moşneni, Albeşti, Dulceşti, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Biruinţa şi Valea Dacilor. Reprezentanţii ENEL îşi cer scuze faţă de toţi consumatorii afectaţi, dar SC RAJA SA Constanţa nu poate asigura serviciile de alimentare cu apă potabilă în lipsa energiei electrice. Echipele de permanenţă vor reporni pompele de la staţiile afectate imediat ce va fi reluată furnizarea energiei electrice, au anunţat reprezentanţii ENEL.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp