Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:42 22 08 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sondaj de opinie Va avea Ianis Zicu rezultatele dorite ca antrenor la Farul Constanța? Iată ce cred fanii!

ro

15 Jul, 2019 00:00 1210 Marime text
Echipa de fotbal Farul Constanța pornește la drum în ediția 2019/2020 a Ligii a 2-a cu un nou antrenor la timonă, Ianis Zicu. În vârstă de 35 de ani, născut în Constanța și format în sectorul juvenil al FC Farul de antrenorul Iosif Bukkosi, Zicu a jucat pentru echipa mare a „marinarilor“ în sezonul 2002/2003 (20 de meciuri, 7 goluri), iar acum, după 16 ani, s-a întors acasă.
 
Fostul fotbalist se află la doar a doua echipă ca antrenor și la prima experiență la o formație de seniori (după ce, anterior, a pregătit grupa 2000/2001 de la FC Voluntari), dar are încredere în capacitățile sale de tehnician și în faptul că va obține la Farul Constanța rezultatele pe care și le dorește și pe care și le doresc toți fariștii.
 
Visul cel mare este promovarea imediată în Liga 1, însă atât Ianis Zicu, cât și finanțatorul Farului, Ciprian Marica, au menționat că va fi destul de dificil de acces în primul eșalon la finele sezonului viitor, în condițiile în care Farul s-a reunit mai târziu decât alte echipe, care au loturi structurate de anul trecut și bugete importante. În plus, echipa de pe litoral se confruntă și cu probleme de infrastructură.
 
„Liga a 2-a e foarte echilibrată în acest sezon. Mi-am trasat singur un obiectiv, îmi doresc să promovez, așa cum e dorința unanimă. E foarte important începutul de sezon, dacă vom putea să le facem față celor mai bune echipe din campionat, pentru că sunt în fața noastră cu foarte mult, au deja trei săptămâni de pregătire, loturi structurate de anul trecut și bugete importante. Eu îmi doresc să termin în primele șase - opt echipe, ca prim obiectiv, dar dorința e să promovez“, a precizat Zicu.
 
În acest context, cotidianul ZIUA de Constanța a derulat sondajul de opinie cu întrebarea: „Credeți că Ianis Zicu va avea succes ca antrenor la Farul Constanța?“. 63 la sută dintre cei care au participat au votat „Nu“, pesimiști în ce privește rezultatele lui Zicu pe banca „marinarilor“, în vreme ce restul de 37 la sută au optat pentru „Da“.


 
Iată câteva opinii ale fanilor Farului pe acest subiect:
Pro
„Greu, dar Da!”
„Da”
„Da, va ajunge un mare antrenor! Are viziune, capacitate și ambiție de câștigător! Răutăcioși sunt unii oameni!”
„Sper să reușească, să închidă gura așa-zișilor fariști”
„O să vă aduceți aminte de ce vă spun acum: Farul va pleca ca din pușcă și va promova! Luptă Farul!”
 
Contra
„Lui Zicu îi mai trebuie experiență“
„Nu, cam acesta va fi locul Farului, opt - opt și ceva“
„În ce hal s-a ajuns la farul! Zici că suntem la ora de chimie, să facem experimente! Doamne ferește să nu ajungem în Liga 3!“
„Nu merită să fie antrenor la Farul. Părerea mea că Barbone (n.r. Ion Barbu, delegat al echipei în sezonul trecut, în prezent antrenor la o grupă de copii la AS Kinder Constanța) era cel mai potrivit. Și iubit de către fariști“
„Cu ce ocazie Zicu la Farul? Unde a mai antrenat? Ce a făcut Zicu pentru Farul? Hai să fim serioși, lovitură de imagine și atâta tot“.
 
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii