Sondaj de opinie: Sunteţi de acord cu noul regulament-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar?
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:40 14 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sondaj de opinie Sunteţi de acord cu noul regulament-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar?

ro

15 Jan, 2018 00:00 775 Marime text
Azi, 15 ianuarie, elevii se reîntorc la ore, deoarece vacanţa de iarnă care a început pe data de 23 decembrie 2017 s-a încheiat. Nu vor sta prea mult la şcoala însă, pentru că urmează vacanţa intersemestrială, în perioada 3-11 februarie.
Vacanţa de primăvara este programată între 31 martie şi 10 aprilie, iar vacanţa de vară va începe în data de 16 iunie şi se va încheia pe 9 septembrie 2018.
 
Odată reveniţi la cursuri, elevii vor respecta regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar. Astfel, potrivit noului document, telefoanele mobile vor fi interzise în timpul orelor, iar serviciul pe şcoală şi sancţiunile pentru lipsa uniformei vor dispărea.
Efectuarea serviciului pe şcoală de către elevi, folosirea notelor ca mijloc de coerciţie şi sancţionarea elevilor care nu poartă uniforma unităţii vor fi interzise, potrivit noului regulament-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat în data de 8 ianuarie de către ministrul Educaţiei.
 
Printre modificările aduse de Liviu Pop se regăseşte şi cea conform căreia, pe durata orelor de curs, telefoanele mobile se vor păstra în locuri special amenajate din sala de clasă şi vor fi setate astfel încât să nu deranjeze procesul educativ. De asemenea, rezultatul evaluării exprimat prin calificativ, notă, punctaj etc. nu poate fi folosit ca mijloc de coerciţie, acesta reflectând strict rezultatele învăţării, conform prevederilor legale. De asemenea, sunt interzise serviciul pe şcoală şi sancţionarea elevilor care nu poartă uniforma unităţii de învăţământ de care aparţin.
 
În aceste condiţii, cotidianul ZIUA de Constanţa lansează sondajul de opinie cu întrebarea:


Sondajul s-a încheiat pe data de 21 Ianuarie 2018 
De asemenea, vă rugăm să ne transmiteţi, într-un comentariu, şi părerea dumneavoastră cu privire la subiectul propus.

Ti-a placut articolul?

Comentarii