Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:20 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cartea zilei Curiozități romane, de J.C. McKeown

ro

09 Oct, 2021 11:00 1486 Marime text
  • Cartea lui McKeown reunește o serie de ciudățenii, credințe stranii, fapte inedite, opinii scandaloase și alte picanterii din Roma Antică

Volumul „Curiozități romane“ de J.C. McKeown are ca dată a apariției data de 1 octombrie. Tradusă în limba română de Gabriel Tudor, cartea are un număr de 304 pagini în care sunt descrise povești stranii și fapte surprinzătoare din istoria celui mai mare imperiu al lumii.
 
După lucrarea dedicată ciudățeniilor Greciei Antice, J.C. McKeown, unul dintre cei mai reputați specialiști actuali în istoria Antichității revine cu un volum la fel de savuros închinat celui mai mare imperiu al lumii.
 

„Bazându-ne pe lecțiile de istorie sau pe lecturile adiacente, le-am rezervat romanilor un loc fix și confortabil în memoria colectivă. Aveau o armată eficientă care le permitea să împingă din ce în ce mai departe granițele imperiului pe care l-au construit, vorbeau latina, izvorul înțelepciunii și al eleganței livrești, au reușit să creeze un sistem juridic exemplar, dar și o infrastructură impresionantă pentru acele vremuri. Să fie acesta un tablou fidel al civilizației care ne fascinează și astăzi, la mai bine de două milenii distanță? 
Cartea lui McKeown reunește o serie de ciudățenii, credințe stranii, fapte inedite, opinii scandaloase și alte picanterii din Roma Antică, organizate pe teme: armata, religia, femeile, medicina, sclavii, spectacolele, viața de familie, împărații Romei etc. Profund inspirat și bine echipat cu simțul umorului, istoricul reușește să contureze un tablou al civilizației romane mai aproape de realitatea vieții de zi cu zi, cu superstițiile, superficialitatea și rutina ei adeseori lipsită de logică sau de pragmatism“ – se arată în descrierea lucrării publicate la Editura All.

Sursa foto și text: Editura All
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii