Cartea zilei „Capcana lui Tucidide. Mai pot evita Statele Unite și China războiul?” - Graham Allison
Cartea zilei: „Capcana lui Tucidide. Mai pot evita Statele Unite și China războiul?” - Graham Allison
23 Mar, 2022 09:31
ZIUA de Constanta
1269
Marime text
China și Statele Unite ale Americii se îndreaptă spre un război pe care niciuna nu și-l dorește. Unul dintre motive îl reprezintă Capcana lui Tucidide: când o putere emergentă amenință supremația puterii conducătoare, rezultatul cel mai probabil unul violent. De-a lungul ultimelor cinci veacuri, premisele pentru un astfel de conflict au apărut în 16 cazuri. În 12 dintre acestea s-a concretizat printr-un război.
În timpul administrației Trump, SUA și China lui Xi Jinping și-au propus să-și consolideze poziția pe scena politicii mondiale, niciuna dintre țări nefiind dispusă la compromisuri. În prezent, încă planează amenințarea deschiderii celui de-al șaptesprezecelea caz. Conflictul comercial, atacurile cibernetice, criza nord-coreeană, toate acestea reprezintă posibile scântei care pot declanșa un război de proporții.
În cartea sa, Capcana lui Tucidide, eminentul savant de la Harvard, Graham Allison, trece în revistă conflictele anterioare și analizează evenimentele actuale, explicând într-o manieră inconfundabilă mecanismele care duc la repetarea ciclică a capcanei și pașii care ar trebui urmați pentru ca inevitabilul să poată fi evitat.
„Capcana lui Tucidide identifică o provocare fundamentală pentru ordinea mondialăː impactul unei puteri emergente asupra puterii conducătoare. Am citit cartea cu mare interes. Nu pot decât să sper că relațiile dintre SUA și China vor constitui cel de-al cincilea caz care se va rezolva în mod pașnic, și nu cel de-al treisprezecelea război.ˮ HENRY KISSINGER, fost Secretar de stat al SUA.
„Superputerea chineză a sosit. Ar putea eșecul Americii de a înțelege această realitate să conducă SUA și China spre război? [Capcana lui Tucidide] demonstrează convingător că armonizarea acestui schimb al puterilor globale va necesita abilități deosebite din partea ambelor părți pentru a evita conflagrația.ˮ The New York Times
„El [Allison] cuprinde în Capcana lui Tucidide o colecție impresionantă de istorie și de cunoștințe geopolitice și militare. Spre deosebire de alți erudiți, scrie într-un mod care atrage interesul...Allison nu este un pesimist. Demonstrează că prin abilitate diplomatică și prin sensibilitate politică aceste două superputeri pot evita războiul.ˮ Bloomerg News
Sursa: Editura Corint
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii