Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:33 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Carmen Onciu - PSD-ista cu bijuterii de 140.000 de euro (Document)

ro

18 Jan, 2010 02:17 12814 Marime text

cap_5.jpgAşa cum vă anunţam într-o ediţie trecută, ZIUA de Constanţa vă prezintă averile consilierilor locali. Dacă săptămâna trecută aţi aflat cu ce bogăţii se mândreşte George Vişan, acum ne-am aplecat privirea asupra colegei sale de partid, Carmen Onciu. Declaraţia de avere a acesteia o puteţi vedea pe www.ziuadeconstanta.ro.

PSD-ista Carmen Onciu nu are o carieră îndelungată de consilier local. A fost primită în rândul celor care iau decizii pentru... binele municipiului în ianuarie 2009, înlocuindu-l pe proaspăt numitul, la acea dată, ministru al Mediului, Nicolae Nemirschi. Nu se ştiau foste multe informaţii despre ea, însă numele Onciu avea rezonanţă. Soţul său, Mihai, a fost, pentru scurtă vreme, şeful serviciului de Medicină Legală. Şefia s-a dus, asemenea căsătoriei dintre cei doi. Carmen Onciu spune că s-a despărţit de cel cu care are doi copii, Eric şi Laura, din „2005 sau 2006". Nu pare să mai ştie cu exactitate. Prima declaraţie de avere a consilierului local Carmen Onciu a fost semnată pe 10 februarie 2009. Social-democrata nota un teren extravilan în Constanţa, de 808 mp dobândit prin contract de vânzare-cumpărare în 2008, un apartament de 75 mp, cumpărat împreună cu fostul soţ în 2005 şi un altul, de 208 mp, dobândit în 2008. De data aceasta, pe cont propriu. Poate cel mai surprinzător aspect pe care ni-l prezintă declaraţia de avere a PSD-istei este trecut la capitolul „bijuterii".

3d_mozaic_Wladimir_Georges_Boskoff_04.jpgComorile familiei

Carmen Onciu declară că are bijuuri în valoare de 140.000 de euro, dobândite în perioada 1981 - 2009. Cum aşa?!, ne vom întreba, firesc. „Părinţii mei au lucrat în Maroc pe vremea lui Ceauşescu. Au fost cooperanţi, profesori de matematică. Au stat acolo cinci ani şi, pentru că nu aveau casă, noi locuind cu bunicii, au investit în bijuterii. Au adus de acolo tot felul de bijuterii, unele cu pietre preţioase, altele cu semipreţioase sau cu perle. Sunt piese rare, aduse în anii `80, aşa că am avut mereu multe bijuterii. Însă, recunosc că mi-am îmbogăţit şi eu după aceea, colecţia", spune Carmen Onciu. Social-democrata mai notează în declaraţia de avere un cont curent deschis la ING în 2007 de 22.000 de euro şi un fond de pensii în valoare de 48.000 de lei, la Interamerican. La capitolul datorii intră un credit de 165.000 de euro la ING Bank, contractat în 2008. însă, Onciu a omis să treacă şi data scadentă. „Este pe 20 de ani. Este credit ipotecar. L-am făcut pentru a lua apartamentul", spune social-democrata. În anul fiscal anterior completării declaraţiei câştiga 88.000 de lei pentru postul de director general al SC Rofarm, dar şi dividende de la aceeaşi firmă în valoare de 45.000 de lei. La toate acestea se adaugă şi alocaţiile copiilor, câte 384 de lei pentru fiecare.

Farmacista afaceristă


Membru al Colegiului medicilor, al patronatului farmaciştilor şi al Asociaţiei Medicale Antiaging, Carmen Onciu nu s-a ferit nici de afaceri. Este implicată în două societăţi: SC Medaesthetic Center SRL (împreună cu Mirela Anastase) şi în SC Child Travel Agency (alături de Aneta Toader, mama sa). Monitorul Oficial 3276 din 2004 ne arată că Onciu a preluat părţile sociale ale Rofarm de la Emilia Ghiţă şi Vasilica Stavian. La acest business a renunţat, însă, la începuturile acestui an: „Am dat firma de la 1 ianuarie 2010". Ultima înregistrare la Registrul Comerţului pentru Rofarm a fost făcută pe 5 ianuarie a.c., şi ne arată că, mai nou, firma îl are ca unic asociat pe Ion Gică. În SC Medaesthetic Center, Carmen Onciu a intrat în noiembrie 2008. Monitorul Oficial 00620 din 2009 ne prezintă Hotărârea asociaţilor nr. 1 din 25 noiembrie 2008, prin care Onciu a preluat părţile sociale ale firmei de la Eshagh Mokhtari şi Shekari Soheila.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • anonim 13 May, 2010 14:08 Carmen Onciu - consilier local si tepara. a avut o societate SC Rofarm SRL pe care in ianuarie a vanduta unui anume Ghita Ion dupa ce a dat mai multe tepe depozitelor de medicamente. Societatea a carui administrator a fost are deschise mai multe actiuni in instanta atat la Tribunalul Bucuresti cat si la cel din Constanta. Bravo ei"