Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:01 19 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sefii PD-L Constanta au petrecut cu Udrea

ro

09 Aug, 2008 00:00 278 Marime text

Dupa excluderea a inca sapte membri ai filialei municipale PD-L, Biroul Permanent Judetean Constanta si-a mutat cartierul general, vineri seara, la cazinoul din Eforie Sud. Liderii organizatiei judetene, primarii PD-L, dar si presedintii de filiale locale din judet au petrecut seara in compania Elenei Udrea.

Desi petrecerea a inceput la ora 18.00, Elena Udrea s-a lasat asteptata vreo doua ore, facandu-si aparitia in jurul orei 20.00. Cazinoul unde s-au reunit democrat-liberalii apartine consilierului local Gigi Chiru, fost candidat la functia de primar al orasului, din partea PD-L. Astfel, dupa ce si-au potolit setea de excludere, dandu-i afara din partid pe Remus Macovei, Mihai Bobe, Marian Dobrea, Dan Diaconescu, Alexandru Craciun, Vladimir Dumitru si Dumitru Duna, democrat-liberalii au dat si o petrecere. Scopul declarat al intalnirii a fost acela de a arata ca partidul are in judetul Constanta o organizatie puternica. La intrunire au fost prezenti presedintele organizatiei judetene PD-L Constanta, Ion Popescu, seful filialei municipale Florian Constantin, vicepresedintele de la judet Mircea Iustian, dar si presedinti de organizatii locale si primari, printre care Florin Mitroi - Valu lui Traian, Vasile Delicoti - Poarta Alba, Gheorghe Moldovan - Albesti, dar si alti pedelisti precum Zanfir Iorgus sau Gheorghita Corbu. Surpriza serii nu a constituit-o Elena Udrea, asa cum se asteptau organizatorii (aceasta a devenind o prezenta obisnuita pe litoral), ci aparitia lui Laurentiu Mironescu, fostul sef de la municipiu, pe care lumea l-a asociat, gresit din cate se pare, ca facand parte din tabara nemultumitilor, din care, pe zi ce trece, mai cade cate un cap. Desi s-a crezut initial ca va avea loc o sedinta de partid, discutiile au fost cat se poate de relaxate, democrat-liberalii s-au adancit in fotoliile foisorului amenajat in spatele cazinoului si nu s-au mai ridicat decat pentru a mai da mana cu colegii care soseau, pentru a-si pune un pahar de bautura sau pentru a da iama in bufetul suedez. Mai pe inserate, dupa mai multe pahare, care i-au facut sa fie mai dezinvolti, pedelistii au facut si cativa pasi de dans. Elena Udrea nu a dansat, ci doar a stat de vorba cu reprezentantii filialei de la malul marii, dandu-le probabil, noi sfaturi legate de organizarea si functionarea activitatii. Portiunea de faleza situata in spatele cazinoului era blocata de masini scumpe, apartinand reprezentantilor PD-L.

Scris de: {autor}Manuela MOLDOVEANU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii