Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:28 22 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prof.univ.dr. Eden Mamut îşi lansează candidatura la funcţia de rector

ro

25 Jan, 2012 20:16 692 Marime text

Aula Magna a Universităţii „Ovidius" găzduieşte la această oră prezentarea publică a programului managerial „Ovidius 2015: să reinventăm împreună universitatea noastră ca o universitate în serviciul constănţenilor la cele mai înalte standarde internaţionale!", a prof. univ. dr. Eden Mamut. Director al Institutului pentru Nanotehnologii şi Surse Alternative de Energie (INSAE), Eden Mamut predă la Universitratea „Ovidius" din anul 1992. Profesor la Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă din cadrul Universităţii „Ovidius", domeniile de competenţă ale candidatului la funcţia de rector sunt termodinamica aplicată la procese în sisteme energetice, procese de transfer de căldură şi masă la scară micro şi nano, nanotehnologii şi materiale pentru sisteme energetice avansate ş.a., care s-au concretizat în numeroase proiecte de cercetare. În toamna lui 1990, a făcut primul pas în domeniul universitar ca asistent la Universitatea Maritimă din Constanţa, iar în 1992 s-a angajat prin concurs ca şef de lucrări la Universitatea „Ovidius", Facultatea de inginerie.

Ti-a placut articolul?

Comentarii