Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:03 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral TV Vor funcționa fără autorizație

ro

21 Aug, 2014 18:09 1702 Marime text
Mai multe şcoli din Ialomiţa vor funcţiona în anul şcolar următor fără autorizaţie de la Direcţia de Sănătate Publică. Unitățile de învățământ nu au apă potabilă, toaletele sunt nefuncționale, iar clădirile sunt un adevărat pericol pentru copii care vor fi prezenți, din septembrie, în sălile de clasă.

11 școli din Ialomița, care se află la linia de start pentru noul an școlar, nu au autorizație de funcționare de la Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa. Unităţile de învăţământ din Raşi, Sălcioara, Alexeni, Condeeşti, Bărbuleşti şi Balaciu nu au apă la robinete, ceea ce face ca toaletele să devină nefuncţionale. Situaţia este similară şi în sălile de curs în care este necesară apa. De asemenea, grădiniţele din Uleşti, Alexeni şi Sălcioara se află într-o stare de degradare avansată. În curs de obţinere a autorizaţiei de funcţionare se află Liceul Tehnologic Căzăneşti, care va avea la începutul anului şcolar autorizaţia pentru corpul A.

La nivelul municipiului Slobozia, corpul B al Liceului Pedagogic Matei Basarab funcţionează fără autorizaţie din cauza construcţiei iniţiale ce prevedea internat şi nu săli de clasă. În aceeaşi situaţie, fără aviz de la Direcţia de Sănătate Publică, se află şi internatul Colegiului Naţional Mihai Viteazul din Slobozia care nu îndeplineşte condiţiile cu privire la cubajul de aer în camerele de cămin, adică spaţiul este prea mic pentru numărul de paturi. În Ialomiţa sunt în prezent 250 de clădiri ce funcţionează drept şcoli, grădiniţe şi licee.
 
Sursă foto: sloboziail.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii