Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:16 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral Tv Referendum la Universitatea Ovidius Constanța

ro

09 Oct, 2013 22:59 2719 Marime text
În cadrul unei ședințe a Senatului Universității „Ovidius” din Constanța, s-a votat, în unanimitate, organizarea pe data de 11 noiembrie a unui referendum privind modalitatea de alegere a noului rector. Totodată, vor avea loc trei dezbateri publice pe marginea desemnării rectorului prin alegeri generale, cu vot universal și secret sau pe bază de concurs public.

“ Senatul Universităíi Ovidius a votat procedurile pentru demararea concursului pentru alegerea unui nou rector. Pe 11 noiembrie vom avea referendumului pentru desemnarea modalității prin care se va face această alegere, fie prin concurs sau prin alegeri generale, cu vot universal și secret.    “ a spus Daniel Citirigă, purtătorul de cuvânt al Universității Ovidius.

În ceea ce privește controalele efectuate în cadrul Universității, se pare că acestea au luat sfârșit. Corpul  Miniterului Educației a părăsit instituția de învățământ superior, urmând ca la o data ulterioară să fie întocmit un raport care va fi făcut public.

“ Corpul de Control al Ministerului Educației a plecat de la Universitate și așteptăm, în următoarea perioadă de timp, prezentarea raportului care va fi făcut public.“ a precizat Daniel Citirigă.

Potrivit regulamentului, înainte cu cel puţin 30 de zile de data referendumului, pe site-ul Universităţii va fi publicată metodologia-cadru pentru alegerea modalităţii de desemnare a rectorului: fie prin concurs public, fie prin alegeri.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii