Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:28 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral Tv Ediția a 38-a a Centurii de Aur la box a început la Constanța

ro

05 Sep, 2013 18:39 2737 Marime text
După o întrerupere de 7 ani, Centura de Aur la box revine în actualitate. Festivitatea de deschidere a avut loc pe platforma din fața Pavilionului Expozițional din Constanța pe ritmuri de fanfară și dansuri populare dobrogene. Participă sportivi din 14 țări, inclusiv Cuba și Rusia, primele două forțe din boxul amator mondial. Prezent la deschidere, președintele federației de specialitate, Leonard Doroftei, și-a exprimat încrederea că acest nou început va fi de bun augur pentru pugilismul românesc.

“Sper că cei care au venit vor ridica valoarea acestei competiții la nivel cel mai înalt. Sperăm să avem meciuri bune și mi-aș dori să vă uitați la această competiție pentru că cei care vor boxa vor fi viitori medaliați la Campionatul Mondial. a declarat Leonard Doroftei, președinte FRB.
Aceleaşi gânduri le-a împărtășit și vicepreședintele Francisc Vaștag.
“Este un turneu de pregătire foarte important organizat înaintea Campionatului Mondial din Kazahstan, de luna viitoare. Noi ne bucurăm că au venit participanți din 13 țări.” a spus Francisc Vaștag, vicepreședinte FRB.
La întreceri participă peste 75 de sportivi, dornici să-și măsoare forțele înaintea mondialelor din acest an.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii