Povestea noastra...cum ne-am intalnit pentru prima data la ISIS

Stiu ca sunt multe cele care asteapta sa afle povestea intalnirii cu puiul meu, Rares....In aceasta saptamana nu prea am avut timp de scris si mai ales, de scris o poveste plina de emotii....A fost o saptamana de acomodare....in care eu am inceput sa imi cunosc baietelul si in care am inceput sa comunicam....el prin plans si prin strambaturi, iar eu prin vorbe, mangaieri si alaptat.....
Cele care sunt mamici stiu despre ce vorbesc si mai stiu ca nu exista cuvinte care sa poata descrie aceasta legatura.

Pentru viitoarele mamici de pe forumul ISIS: SA NU VA FIE FRICA DE NASTEREA NATURALA, ESTE CEVA EXTRAORDINAR, UN DAR DE LA DUMNEZEU, ESTE MOMENTUL IN CARE LEGATURA MAMA-COPIL SE INCHEAGA.....NU TREBUIE SA INTRATI IN PANICA....CHIAR DACA VETI TRECE PRIN MOMENTE CUMPLITE,VETI UITA TOTUL IN CLIPA IN CARE VETI AUZI PRIMUL PLANSET AL PUIULUI VOSTRU SI CAND II VETI SIMTI BATAILE INIMII PE PIEPTUL VOSTRU....
Rares-Andrei a inceput sa se pregateasca de "iesire" inca de pe 24 august.....
Cu cateva zile inainte, am primit primul semn....dopul gelatinos....cunoscatoarele stiu despre ce vorbesc.....Si in fiecare zise mai ducea putin si inca putin....tot asa pana in dimineata de marti, 24 august, cand, doar ce am facut ochi, ca au si inceput durerile.....La inceput am zis ca am dormit intr-o pozitie mai ciudata, am incercat sa nu dau importanta.....Am luat micul dejun, am deschis calculatorul, am verificat ziarele si....dintr-o data...inca una...Nu-i nimicam zis eu, asa se mai intampla....Dupa ceva timp...inca una....si tot asa pana au devenit mai intense.....Pe la ora pranzului m-am decis sa le cronometrez ....si din 15 in 15 minute, din 10 in 10 minute, din 6-7 minute, din 5 in 5 minute...si destul de intense.....Cat durau? Sincera sa fiu nu prea stiu....ca ma durea atat de tare incat nu mai tineam minte...in orice caz in jur de 60-65 de secunde.....Toata familia era cu gura pe mine...."Hai ma Raluca sa sunam la doctor, ce mai asteptam?Poate nasti..." Eu nu si nu...inca nu era momentul....stiam.....si aveam dreptate....Cand sa il sun pe domnul doctor...parca ceva mi-a luat durerile cu mana....au disparut ca din senin.....Noapte linistita....fara dureri....Dimineata de 25 la fel de linistita, la ora 12 control la dr. Zaher:"Aaaaaaaaa...pai in noaptea asta sau cel tarziu maine noapte sunteti gata, nasteti....O sa fie o nastere usoara....o sa vedeti.....", a zis domnul doctor. Si parca a avut gura aurita.....Cum am iesit din maternitate....m-au luat.....nu foarte intense si nu foarte dese....dar erau dureri.....Au tinut asa pana la ora 23.30, de cand s-au indesit si intensificat....tati cronometra....din 5-6 minute si durau cam in jur de 50-70 de secunde.....Si am dus-o asa timp de doua ore....cand in sfarsit m-am hotarat sa plec....am verificat bagajul....si am plecat spre ISIS.....Eu fara pic de frica......Tati si mamaia tremurau insa.....erau mai speriati decat mine.....
Am ajuns la Isis in jurul orei 2.30...De la receptie ne-au condus in camera 201 unde m-am schimbat eu si unde au ramas tati si mamaia.....
Eu am fost condusa in sala de travaliu.....am fost pusa la un aparat care masura atat contractiile mele cat si pulsul si tensiunea bebelului.....Pana cand a venit domana doctor Pelin, dansa era de garda, am stat cumintica si am vorbit cu bebelusul meu...il rugam sa fie cuminte si sa ma ajute si el sa reusesc sa fac fata travaliului....Eram putin ingrijorata deoarece aveam dureri, insa, inca nu mi se rupsesera membranele.....Din cautarile mele disperate pe google....stiam ca in aceste cazuri pot aparea unele complicatii....ma rugam la Dumnezeu sa aiba grija de noi.....Imi rugam ingerasul din cer sa fie alaturi de piticul meu din burtica si sa il ocroteasca.....
Dupa jumatate de ora de stat la aparat, doamna doctor mi-a zis ca inca nu mi s-a curatat colul si ca pana de dimineata nu sunt semne ca nasc.....Am ramas in salon unde, pe fiecare contractie am exersat ce am invatat de la Sorina si Ana la curs.....Cel mai mult timp l-am petrecut pe minge.....era cel mai confortabil....Nici nu stiu cand a trecut timpul....Din cand in cand mai primeam un telefon de la sotul meu care ma intreba cum ma mai simt...daca ma doare si daca mai rezist.....pentru ca eram concentrata, raspundeam numai cu DA.....
Si uite asa am dus toata dimineata, pana la ora 7 si putin cand au venit fetele....Sorina si Ana....Parca atunci am prins si mai mult curaj....am stiut ca o sa reusesc fara probleme....La cateva minute dupa fete, a venit sa ma vada si domnul Zaher....mi-a zis sa mai am rabdare ca mai are colul putin.....Mi s-au administrat Scobutil si NoSpa si pentru inca o ora am incercat sa ma linistesc.....Contractiile erau prezente, insa nu erau atat de dureroase precum ma asteptam.....Dar asta nu a durat mult.....La ora 8 si jumatate domnul doctor a hotarat sa imi rupa membranele.....asta a fost momentul in care am inceput sa simt si eu durerile facerii..........Sa nu imi cereti sa stiu cat de dese erau contractiile pentru ca nu am reusit sa ma uit niciun pic la ceas.....Au inceput dintr-o data puternice, imi cuprindeau toata burtica si cel mai mult abdomenul inferior.....Sorina imi tot spunea ca nu mai am mult si ca o sa vad ce repede trece....Pentru ca simteam o presiune in partea dorsala, le-am rugat pe fete sa imi faca o clisma....nu vroiam sa ma fac de rusine.....Le multumesc din suflet ca m-au inteles....mi-a fost de mare ajutor...am impins fara retinere.....
Din pacate nu am putut sa ma relaxez pe mingea de travaliu si nici in mers....pe fiecare contractie pierdeam lichid....asa ca Sorina mi-a zis sa ma intind....Sorina, acest om minunat....si cred ca nu sunt doar eu de aceasta parere.....a fost alaturi de mine de la inceput pana la sfarsit....Imi pare rau ca nu am resusit sa ma concentrez asa cum trebuia si asa cum am invatat de la ea, dar in unele momente, vorbele ei linistitoare si tactica ei mi-au fost de mare ajutor....reuseam sa las durerea sa treaca pe langa mine.....
Nu stiu cand, la ce ora, in salon a a venit si sotul meu....Cele care au citit pe blog stiu ca am zis ca la el nu ma astept sa stea cu mine, deoarece este milos si fricos.....se pare ca nu a fost asa si ca dragostea pe care mi-o poarta este mult mai puternica....El si cu Sorina au stat la capataiul meu si m-au incurajat.....Poate va intrebati la ce ma gandeam in acele momente...Sincer va zic ca nu stiu...nu ma gandeam la nimic anume....gandurile mele zburau in toate partile ba in trecut, ba in prezent, ba in viitor.....treceau prin capul meu diferite scenarii....imi doream atat de mult sa imi tin pruncul in brate incat nu mai aveam rabdare....in unele momente ma agitam si uitam ca ii fac rau tot lui....
Dezastruos a fost in clipa in care doctorul mi-a zis ca trebuie sa imping cat pot eu de tare pentru ca bebelusul este oprit de un edem format pe colul uterin si ca sa il ajut sa treaca de el trebuie sa fiu eu cea care sa il ajute.....Toate gandurile negre mi-au trecut prin cap.....am deschis ochii....pe care ii tinusem inchisi pana la aceea ora......mi-am privit sotul, pe al carui chip se citea mila si dragostea.....am privit-o pe Sorina, care mi-a zis ca pot pentru ca sunt puternica si pentru ca trebuie sa ma gandesc numai la momentele de bucurie pe care le voi petrece cu puiul meu....mi-am strans ultimele forte si am reinceput sa lupt......
Desi au fost momente cand strigam efectiv ca numai pot, ca nu mai rezist, sincer va zic, num-am gandit nicio clipa sa cer sa fiu taiata.....ne chinuisem prea mult ca sa renuntam....
Ochii mi s-au umplut de bucurie si o putere imensa am simtit in brate in momentul cand am fost mutata in cada cu apa....am stiut ca nu mai e mult.....
Nu cred ca am stat mai mult de 15 minute in apa....Au fost 15 minute pline de durere, de incurajari, de speranta, de emotii si de extaz....Au fost cele mai importante 15 minute din viata mea.....
In fata ii aveam pe sotul meu si pe mama mea....ii vedeam cum ma incurajeaza si cum se roaga pentru mine......In spatele meu era Sorina, cea care ma incuraja si in ultimele momente si care imi transmitea linistea ei....In dreapta era echipa ISIS....oameni minunati care au trecut prin aceleasi emotii ca si mine....oameni pe care ii auzeam cum ma incurajeaza.....Nu stiu daca si mai ales cum as putea sa le multumesc vreodata....Singurl mod prin care ii voi putea rasplati este sa ma rog la Bunul Dumnezeu sa ii ocroteasca, sa le daruiasca multa sanatate si multa putere....sa ii indrume spre cat mai multe realizari....si sa aiba fiecare parte, inzecit de fericirea pe care am avut-o eu la ora 13.10...ora nasterii piticului......
Dupa cum va spuneam in jurul orei 12.45 am intrat in cada inconjurata fiind de oameni dragi mie....dupa cateva minute de impins panica m-a cuprins din nou....simteam ca nu pot impinge pana la capat...regula era sa imiping de trei ori pe contractie....eu nici macar de douri ori nu puteam impinge...Mi-a trebuit un imbold....domnul dr. mi-a zis ca bebele este pregatit si ca deja i se vede capusorul....mi-a zis sa pun mana sa il simt....La inceput am ezitat...nu am vrut...poate din cauza ca nu vroiam sa il ranesc....dar la indemnul celor din jur am facut-o....Nu am cuvinte sa va descriu semtimentul pe care l-am avut la atingerea capusorului....Era atat de moale, atat de pufos...ca de catifea...era minunea mea....nu imi venea sa cred.....Atunci, in mintea mea mi-am zis " pentru el m-am chinuit 9 luni....pentru el am trecut prin cele mai crunte dureri...numai pentru el am jurat ca voi trai....stiu ca el va fi fericirea mea....trebuie sa pot...trebuie sa imi adun puterile si sa reusesc....Mariuca, ingerasul meu scump...de acolo de sus, de unde esti tu, da-mi putere sa nu imi ranesc puisorul...." Dupa asta a urmat o contractie...am trecut peste ea cu brio...am resusit sa imping de trei ori....apoi inca una....am impins doar de doua ori....Cand l-am vazut pe dr. ca se imbraca si cand mi-a zis ca trebuie sa mai imping inca o data si gata....am stiut ca asa va fi....am strans puternic din dinti....am strans barele in maini, mi-am privit sotul in ochi si am impins....de trei ori si cu toata forta....Am fost ajutata si de Ana si.....Dupa durerea imensa am simtit o usurare imensa....Reusisem....Simteam cum ii iese capusorul, apoi umerii, apoi piciorusele.....L-am simtit la pieptul meu....Era minunat....Capusorul lui acoperit de un par negru si matasos s-a asezat pe pieptul meu si manutele lui calde se sprijineau pe sanii mei....Extaz....implinire....iubire....cascade de astfel de sentimente navaleau prin sufletul meu....
O mica problema...nu plangea....era putin vanat....avusases cordonul in jurul gatului.....A fost preluat de medici si dupa cateva secunde i-am auzit glasul....Un planset cristalin rasuna din camera alaturata era galsul copilului meu....radiam de fericire....AAAAA si am uitat....sotul meu a fost cel care i-a taiat buricul.....era emotionat pana peste cap....lacrimile de fericire ii strabateau obrajii rosii de bucurie....radea si plangea in acelasi timp......
Dupa ce am iesit din cada am asteptat expulzia placentei...nu a durut si nu a durat mult....Cand mi s-a zis ca Rares are 4050 gr si 52 cm....am izbucnit in plans....era un adevarat voinic si mai ales un adevarat erou.....Inca o veste buna a venit de la domnul doctor: "Felicitari mamico, ati adus pe lume un voinic si nici macar nu v-ati rupt....sunteti intacta....ca o fata mare....."
Dupa aproximativ 40 de minute de la nastere mi-au adus bebelusul in camera.....Un alt moment plin de fericire si bucurie.....momentul in care l-am pus la piept....a inceput sa suga instantaneu....nu imi venea sa cred....teoretic stiam ca asa se vaintampla, insa nu credeam ca va fi ata de profund........
Restul zilelor in maternitate au fost de acomodare.....au fost si clipe grele, dar si clipe frumoase....primul scancet, primul suras.....prima mangaiere....toate astea erau ceva nou pentru mine.....
Si DA, poate va intrebati daca am avut momente de indoiala, de panica.....Da....am avut....ma gandeam ca poate nu ii acord atata dragoste si afectiune de cat are nevoie....ma gandeam ca nu stiu sa ma ingrijesc de el.....Dar toate treceau in clipa in care imi strangeam minunea la piept....cand ii simteam mirosul si atingerea gingasa.....
Acum stiu ca oricat de greu ar fi de acum inainte....ma voi descurca.....am trecut prin clipe grele...dureroase la propiu si am reusit sa dau viata unei adevarate minunatii......Ceea ce va fi de acum va fi mult mai usor pentru ca am alaturi de mine doua comori.....un baietel frumos si cuminte si un sot care ne iubeste si care, stiu sigur, ca va face orice ca sa ne fie bine.....

Cam asta este povestea noastra.....nu stiu daca e ceva extraordinar pentru toata lumea, dar pentru noi este si va fi.....VA fi o amintire pretioasa.....
Va pupam .....De maine incecam sa scriem despre ce face bebele si despre cum ne descoperim......
Am si filmuletul de la nastere....doar ca apar cam dezbracata si nu se cuvenea sa il postez....daca vrea careva sa il vizioneze....il dau cu placere.....