Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:07 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial „Coronițele“ premianților îi traumatizează pe ceilalți elevi? Ar trebui sau nu eliminată recompensarea elevilor cu rezultate bune?

ro

18 Jun, 2022 00:00 2062 Marime text
  • Un profesor din județul Bazău a creat o adevărată dezbatere în mediul on-line după ce a inițiat o petiție împotriva acestor coronițe și diplome.
  • Anul următor școlar îi așteaptă pe elevi cu noi schimbări.

La sfârșitul anului școlar, când Facebook-ul era plin de fotografii cu elevi ținând în brațe diplome și purând coronițe pe cap, primate drept răsplată pentru rezultatele deosebite obținute la învățătură, un profesor din județul Bazău a creat o adevărată dezbatere în mediul on-line după ce a inițiat o petiție împotriva acestor coronițe și diplome.

„Această petiție este creată în nume personal, ca urmare a efectelor pe care am observat că le are asupra elevilor premierea în cadru festiv a celor cu rezultate bune, făcându-le publice mediile, scoțându-i în evidență și separâdu-i în acest fel de colegii lor, dar și suferința celor cu rezultate mai puțin bune, care sunt puși în antiteză, în mod fățiș, cu cei premiați.

Susțin eliminarea premierii publice ca un drept la intimitate al copilului. Nicăieri în lume elevii nu sunt apreciați sau umiliți în mod public, prin astfel de ierarhizări finale, în învățământul obligatoriu.

Școala nu reprezintă un concurs, ci dreptul firesc al copilului la educație. Elevii să fie premiați pentru reușite la olimpiade și concursuri și nu la absolvirea unui an școlar, în fața tuturor. Ei nu trebuie să fie în competiție cu colegii lor, sistemul ierarhic deschis conducând către invidie și ură, încurajând animozități între copii de vârsta mică și adolescenți.

Consider transmiterea publică a mediilor și a rezultatelor obținute de elev, fără a fi nevoie de acordul părintelui sau tutorelui, o încălcare a datelor cu caracter personal, cu efecte traumatizante emoțional pentru copil“ – arată în mesajul transmis profesoara din Bacău.

De aici până la o întreagă dezbatere, cu păreri pro sau contra a fost doar un pas. De mai bine de o săptămână, în mediul on-line toată lumea analizează subiectul. Unii vin cu dovezi care să susțină faptul că micuții sunt traumatizați de această premiere, alții susțin că din contra, acest lucru nu aduce nimic rău ci din contra îi stimulează să își dorească să obțină rezultate mai bune.

Nu vreau acum să spun eu dacă este bine sau este rău, sau cum au spus alții, traumatizant pentru copii. Nu îmi aduc aminte de când eram copii decât că așteptam cu nerăbdare momentul în care urcam pe scenă pentru a primi pachetul de cărți și diploma.

„Înarmată“ cu un buchet de flori așteptam plină de emoții să vină rândul doamnei noastre să urce pe scenă și să ne strige pe rând pentru a ne primi răsplata.  De ce ar fi trebuit ca ceilalți colegi să fie traumatizați? Ce îi ținea să nu studieze mai conștiincios și să ajungă printre primii la învățătură.

Recunosc însă, că vremurile s-au schimbat. Acum nici cu media de la evaluare sau BAC nu te mai poți mândri pe Facebook deoarece rezultatele sunt anonimizate. Chestiune de GDPR și alte chestii invocate de autorități!

Dacă și notele și mediile vor fi anonimizate, la fel și premierile, cum vor mai fi stimulați elevii să obțină rezultate bune. De acord că acum unii învață pentru note, sau pentru a obține note mari și apoi recompense de la părinți. De acord și că nota nu reflectă de fiecare dată nivelul de cunoștințe al elevilor. Dar cu atâtea schimbări ce au loc de la an la an, uneori chiar în timpul anului școlar, în curând va fi desființat și catalogul.

Nici rezultatele obținute la concursurile școlare nu reflectă de multe ori nivelul cunoștințelor dobândite. Acestea pot fi influențate și de emotivitatea elevului, de stresul indus prin participarea la competiție sau de faptul că susține proba într-o sală sau școală care nu îi este familiară. Aici mă refer la copii din clasele mici, la cei mari nu cred că mai e cazul de astfel de distrageri. Acolo emoțiile fac legea.  

Anul următor școlar îi așteaptă pe elevi cu noi schimbări. Cu siguranță se vor adapta din mers, deoarece această calitate de a se adapta la orice a fost exploatată frecvent în ultimii ani: de la școala online până la eliminarea tezelor și a mediilor semestriale.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii