Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:57 01 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Criminalul Chiper ramane in arest

ro

29 Aug, 2006 00:00 1418 Marime text

Remus Stefan Chiper isi alegea victimele din randul celor care vindeau autoturisme si le ucidea intr-un apartament inchiriat, dupa incheierea tranzactiei * Cadavrele lui Arun Omer si Claudiu Barbulescu au fost gasite in Canalul Dunare - Marea Neagra

Magistratii de la Curtea de Apel Constanta au respins recursul declarat de inculpatul Remus Stefan Chiper impotriva deciziei de prelungire a mandatului de arest preventiv. In urma cu cateva zile, judecatorii de la Tribunalul Constanta au decis prelungirea mandatului emis pe numele lui Chiper. In replica, acesta a formulat recurs la instanta superioara solicitand cercetarea sa in stare de libertate. Cu toate acestea, magistratii au considerat ca este mai bine ca inculpatul sa ramana arestat. Remus Stefan Chiper este acuzat ca a ucis cu sange rece trei persoane, pe care ulterior le-a aruncat in Canalul Dunare -Marea Neagra. La sfarsitul lunii martie, corpul lui Arun Omer, dat disparut de familie cu cateva zile inainte, a fost gasit de politisti in Canalul Dunare - Marea Neagra in zona Basarabi. Suspectul depistat in trafic la bordul Mercedesului lui Arun Omer s-a dovedit a fi si ucigasul acestuia. Remus Stefan Chiper a recunoscut ca l-a omorat pe tanarul de 26 de ani pentru a-i lua masina. Mai mult, acesta le-a spus anchetatorilor ca nu este prima sa crima. El a precizat ca in luna decembrie a anului trecut a mai ucis doua persoane, pe Patru Neagu si pe Claudiu Barbulescu, care, la fel ca si Arun Omer, se ocupau cu comercializarea de autoturisme straine. Crimele s-au petrecut in apartamentul pe care Chiper l-a inchiriat si unde isi ademenea victimele. Omer si Patru au fost omorati in acelasi mod. Chiper i-a invitat in casa la o cafea, au facut actele de vanzare-cumparare, dupa care a profitat de un moment de neatentie al acestora si i-a lovit puternic cu un ciocan in cap. Cadavrele erau apoi impachetate in folie si aruncate in Canalul Dunare - Marea Neagra, in zona Agigea-Cumpana-Basarabi. Criminalul prindea si greutati de cadavre pentru ca acestea sa nu iasa la suprafata. In cazul lui Barbulescu, Chiper a actionat altfel. L-a invitat pe acesta in apartament si l-a servit cu un suc, bautura in care a pus Furadan. In scurt timp, Claudiu Barbulescu a murit otravit, iar cadavrul sau a ajuns in locul preferat de Chiper, adica pe fundul Canalului. Ca urmare a acestor declaratii, politistii au extins cercetarile si au gasit la cateva sute de metri distanta si corpul neinsufletit al lui Barbulescu. Neagu si Barbulescu au fost dati disparuti din data de 4 decembrie 2005, dupa ce, timp de doua zile, nimeni nu a mai stiut nimic de ei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii