Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:57 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Albeşti Au început lucrările la drumul de exploatare

ro

06 Jun, 2013 00:00 3258 Marime text
La sfârşitul luni mai, au început lucrările la drumul de exploatare agricolă de la Albeşti. Primarul Gheorghe Moldovan susţine că drumul va fi amenajat până în septembrie. Banii pentru lucrare vin de la Uniunea Europeană, prin Măsura 125. Potrivit şefului autorităţii locale, drumul va deservi o suprafaţă agricolă de 2.000 de hectare. Drumul de exploatare are o lungime de 7 kilometri şi va ocoli tronsonul Albeşti - Vârtop - Cotu Văii, fiind destinat în principal traficului agricol.

Tot pe partea de infrastructură, primarul speră ca în acest an să-i fie aprobat şi proiectul privind asfaltare a 29,3 kilometri de drum, proveniţi din toate localităţile comunei: Albeşti, Arsa, Cotu Văii, Vârtop şi Coroana. Drumurile care ar urma să fie asfaltate sunt de piatră şi de pământ, a explicat primarul Gheorghe Moldovan. Aceeaşi aşteptare o are primarul şi în cazul amenajării în localitatea Albeşti, pe o distanţă de 7 kilometri, a reţelei de canalizare. „Proiectele cu asfaltarea şi canalizarea le-am avut depuse pe PNDI, iar preocuparea noastră este acum să le găsim alte surse de finanţare”, a explicat primarul Gheorghe Moldovan. Şi în cazul proiectului privind amenajarea unei grădiniţe la Albeşti se caută soluţii.

„Trebuie să vedem unde s-a împotmolit proiectul. Urma să fie scos la licitaţie de Ministerul Educaţiei, însă nu s-a mai întâmplat lucrul acesta”, a declarat primarul comunei Albeşti. Gheorghe Moldovan a precizat că Ministerul Educaţiei a iniţiat lucrările numai în cazul grădiniţelor cu două săli de clasă. Lucrările la cele cu trei săli, precum cea de la Albeşti, nu au mai intrat în licitaţie. Gheorghe Moldovan speră să fie găsită o soluţie în privinţa grădiniţei, întrucât prichindeii de la Albeşti învaţă în două clădiri improvizate, unde, deşi autoritatea locală le asigură condiţii propice studiului, nu este de ajuns.   
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Darabanean 17 Jun, 2013 09:41 Dar portiunea Cotu-Vaii - Valcele, pe care Primaria Negru-Voda a asfaltat-o pana la jumatate?