De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
13:11 28 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

S-a spart ghinionul O firmă din Brăila va amenaja punctul de debarcare şi comercializare a peştelui la Hârşova

ro

08 Apr, 2015 00:00 817 Marime text
După câteva luni bune în care proiectul de amenajare a punctului de debarcare, descărcare şi primă comercializare a peştelui părea că este pus în pericol din pricina contestaţiilor, Primăria Hârşova se poate bucura că a marcat o nouă victorie. „Luni (n.r. 6 aprilie), s-a semnat contractul pentru execuţia lucrărilor din cadrul investiţiei «Construire punct debarcare, descărcare şi primă comercializare a peştelui în oraşul Hârşova, judeţul Constanţa». Procedura a fost reluată, după ce, la prima licitaţie, nu s-a prezentat niciun ofertant. De această dată, am avut un participant care a şi îndeplinit criteriile pentru a se califica şi a-şi adjudeca acest contract“, a declarat primarul oraşului Hârşova, Tudor Nădrag. Valoarea contractului se ridică la suma de 690.477 de lei, după ce fusese estimat la preţul de 768.575 de lei. Firma câştigătoare, Casido SRL, din Brăila, va investi suma pentru amenajarea terenului, execuţia de lucrări pentru ponton şi pentru clădire, achiziţionarea de utilaje şi echipamente şi organizarea de şantier.

„Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional pentru Pescuit - POP, iar partea de cofinanţare pe care Primăria Hârşova o are de suportat este de 2%. Acest proiect reprezintă o importantă resursă de finanţare din fondurile europene puse la dispoziţie prin exerciţiul bugetar 2007 - 2013“, a declarat primarul localităţii, Tudor Nădrag.
 
Casido SRL, cu sediul în Brăila, figurează la Registrul Comerţului cu doi asociaţi, respectiv Cristina Liliana Emanuela Marian şi Virgil Laurenţiu Marian. Firma a fost înfiinţată în anul 1993, iar la finalul anului 2012, declarase o cifră de afaceri de 2.004.226 de lei, un profit net de 2.328 de lei şi şapte salariaţi. În ciuda cifrei de afaceri şi a numărului mic de salariaţi, SC Casido SRL este o firmă recunoscută în domeniul achiziţiilor publice, având, din 2007, peste 100 de contracte la activ, a căror valoare ajunge la aproximativ 20 de milioane de lei.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii