Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:01 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Stiripesurse.ro Fiul unuia dintre cei mai importanți lideri mondiali a murit în condiții suspecte la 33 de ani

ro

19 Sep, 2015 18:54 1677 Marime text
Fiul unuia dintre cei mai importanți lideri mondiali a murit în condiții suspecte la 33 de ani! Dubai a anunţat trei zile de doliu după ce Rashid bin Mohammed bin Rashid Al Maktoum, fiul conducătorului emiratului, a murit din cauza unui atac de cord, potrivit unui comunicat oficial, însă presa locală scrie că asupra morții planează multe incertitudini, scrie ştiripesurse.ro.

Tânărul de 33 de ani era cel mai mare fiu al şeicului Mohammed bin Rashid Al Maktoum, care conduce Dubaiul şi care este şi vicepreşedinte şi prim-ministru al Emiratelor Arabe Unite (EAU).

Fratele lui Rashid, şeicul Hamdan, este prinţul moştenitor al Dubaiului.  Potrivit Biroului de Presă din Dubai, rugăciunile de înmormântare pentru şeicul Rashid bin Mohammed bin Rashid Al Maktoum se vor ţine după cele Maghrib, la moscheea Zabeel din Dubai.

Şeicul Rashid a fost educat la şcoala pentru băieţi Rashid, din Dubai, apoi a urmat cursurile Şcolii Militare Sandhurst din Marea Britanie, pe care le-a absolvit în 2002. Rashid era o personalitate a sportului foarte cunoscută în EAU, potrivit publicaţiei „Al Arabiya“. Era un călăreţ avid şi deţinea Grajdurile Zabeel, scrie adevarul.ro.

El a participat la multe competiţii internaţionale şi a câştigat două medalii de aur la Jocurile Olimpice asiatice de la Doha, din 2006, la cursa de anduranţă de 120 de kilometri, individual, şi la cea mixtă. De asemenea, Rashid a fost microbist, pasiunea sa fiind echipa Manchester United, notează şi „International Business Times“.

În 2010, averea şeicului Rashid era estimată de revista Forbes la 1,9 miliarde de dolari. În ianuarie 2008, Rashid a fost numit preşedintele Comitetului Olimpic al EAU. În 2010, Rashid a demisionat din acest post din cauză că, se pare, îşi încărcase foarte mult programul de lucru.

Integral pe stiripesurse.ro
Sursa text + foto: stiripesurse.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii