Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
05:23 23 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Săgeata a câştigat importantul meci cu Universitatea Cluj „Lupta se va duce până la finalul campionatului“

ro

09 Apr, 2014 00:00 728 Marime text
Balon de oxigen pentru Săgeata Năvodari în Liga 1, elevii lui Cătălin Anghel trecând pe teren propriu de o contracandidată la evitarea retrogradării şi ieşind din zona locurilor fierbinţi ale clasamentului.
 
Săgeata Năvodari a câştigat meciul de la Constanţa cu Universitatea Cluj, din etapa a 26-a a Ligii 1. Gazdele s-au impus cu 1-0, prin golul înscris din penalty de Ovidiu Vezan, în minutul 81, trecând fericit peste o partidă deosebit de importantă. Năvodărenii au urcat pe locul 13 în clasament, cu 28 de puncte, iar în etapa viitoare întâlnesc Pandurii Tg. Jiu în deplasare.
 
„Sunt trei puncte extrem de importante. Felicit grupul şi echipa, întrucât s-au mobilizat într-o situaţie grea. Toată săptămâna, băieţii au fost uniţi. Am reuşit să fim o familie şi, printr-un efort colectiv şi cu sacrificiu, am obţinut o victorie pe care ne-o doream foarte mult. Sper ca acest succes să ne dea puţină linişte şi să putem, uşor-uşor, să avem un joc mult mai bun, continuitate în evoluţii şi, în primul rând, ceea ce ne interesează cel mai mult, să jucăm la rezultat şi să facem puncte în continuare. Cred că lupta de la retrogradare se va duce până în finalul campionatului, iar ceea ce contează este doar rezultatul“, a declarat Cătălin Anghel, antrenorul principal al Săgeţii. Tehnicianul a fost satisfăcut de jocul elevilor săi, apreciind că victoria echipei dobrogene este meritată. „Din moment ce am câştigat, m-a mulţumit evoluţia echipei. Nu este uşor să pregăteşti un meci de o asemenea încărcătură şi presiune. Normal că suntem precipitaţi în deciziile pe care le luăm în teren şi nu ne-a fost uşor, însă cred că am avut momente bune de joc. Cred că am meritat victoria. Ne-am creat mai multe ocazii, am pus o anumită presiune pe clujeni, iar în afara golului am avut şi alte situaţii. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, să ne refacem şi să pregătim bine meciul următor şi să câştigăm puncte în continuare. Şi dacă nu băteam, tot nu cedam. Trebuie să credem în şansa noastră până la capăt, orice s-ar întâmpla. Trebuie să avem această mentalitate şi să ne obişnuim cu ea. Toate meciurile sunt grele, aţi văzut ce luptă este. Trebuie să scoatem maximum din fiecare partidă şi să ne intereseze numai ce facem noi, nu rezultatele contracandidatelor. Chiar dacă mai apar scoruri favorabile celor cu care ne luptăm la retrogradare, noi trebuie să fim concentraţi să luăm puncte, iar până la final cred că ne vom salva de la retrogradare“, a mai spus Anghel. Victoria cu U Cluj a picat la ţanc pentru Săgeata, care, în ultimele şapte meciuri înaintea disputei cu ardelenii, înregistrase o singură victorie, în rest având patru egaluri şi două înfrângeri. Iar în ultimele şase partide disputate la Constanţa, năvodărenii pierduseră de patru ori, pe lângă o victorie şi o remiză. De cealaltă parte, Universitatea venea după o perioadă bună, în 2014 câştigând 11 puncte şi ocupând locul patru din acest punct de vedere, la egalitate cu Astra Giurgiu. În etapa viitoare, Săgeata va întâlni în deplasare Pandurii Tg. Jiu, echipa de pe locul şase, cu 41 de puncte, care a câştigat în runda a 26-a cu 1-0 pe terenul formaţiei Gaz Metan Mediaş. Meciul se va juca luni, 14 aprilie, de la ora 21.00, în direct la Digi Sport 1.
 
Mihai Roman şi Viorel Dinu, accidentaţi
 
În meciul cu U Cluj, Săgeata s-a ales şi cu două accidentări, atacanţii Mihai Roman şi Viorel Dinu. „La finalul încălzirii, Roman a simţit o anumită durere acolo unde a avut problema medicală, durere care nu l-a lăsat să continue. Păcat, dar bine măcar că s-a întâmplat la încălzire, că altfel pierdeam o schimbare, dacă Mihai intra şi după cinci minute se accidenta. Îmi pare foarte rău, şi de el, şi de Dinu, pentru că sunt jucători importanţi. Dar aceste greutăţi ne vor uni şi mai tare, aşa cum s-a întâmplat şi acum. Tot timpul ne bazăm pe toţi fotbaliştii şi sunt sigur că cei care vor intra vor aduce un plus şi ne vor ajuta, aşa cum au făcut cei dinaintea lor“, a spus Anghel. Viorel Dinu s-a accidentat în minutul 43, fiind schimbat două minute mai târziu de Vezan. Atât Roman, care prindea din nou echipa după o lungă absenţă, cât şi Dinu vor rata disputa de la Tg. Jiu.
 
„Arbitrul a vrut să iasă puţin în evidenţă“
 
De cealaltă parte, antrenorul Universităţii, Mihai Teja, a spus că echipa sa a jucat rău, dar chiar şi aşa, meciul se îndrepta spre un 0-0, „fiind decis însă de un penalty controversat“. „Nu sunt multe de spus, pentru că am făcut un joc foarte slab. Jucătorilor le-au lipsit determinarea, atitudinea şi spiritul de sacrificiu, de care trebuie să dai dovadă atunci când vrei să te salvezi de la retrogradare. Nu a fost un meci frumos, ci unul închis, decis de o fază fixă - un penalty, care nu ştiu dacă a fost sau nu. Dacă nu prea a fost, cum am înţeles, este trist, pentru că meciurile se decid din greşeli de arbitraj. Dar asta este, mergem mai departe. În primul rând, noi suntem vinovaţi, pentru că am făcut un meci foarte slab. N-am înţeles atitudinea băieţilor mei. Totuşi, chiar şi aşa, jocul curgea spre 0-0. A apărut însă arbitrul, care a vrut să iasă puţin în evidenţă şi aşa s-a încheiat meciul. N-am avut aproape nicio ocazie, însă nu ştiu dacă Săgeata a avut foarte multe. Nu cred că elevii mei s-au relaxat prematur. Este adevărat, veneam după o perioadă bună, dar se uită şi ei pe clasament, prin ziare, şi înţeleg că situaţia noastră încă nu e decisă. Cred totuşi că şi presiunea este mare, să joci fiecare meci la victorie nu e uşor. Îmi asum acest eşec. Cred că a fost cel mai slab meci de când am venit eu la Cluj“, a spus Mihai Teja.

Sursa foto: dolce-sport.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii