Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:13 17 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Jucătorii lui Hagi au început cu optimism pregătirea Vlad Rusu - „Viitorul ar merita să iasă campioană” (galerie foto)

ro

10 Jan, 2016 00:00 1631 Marime text
Fotbaliştii videliderei Ligii 1, FC Viitorul, sunt încrezători în privinţa obiectivului echipei. Calificată în play-off, formaţia pregătită de Gică Hagi trage la campionat, iar evoluţiile din meciurile jucate până acum în ediţia 2015/2016a întrecerii îi dau speranţe că va putea lua titlul. 

„Am încheiat o vacanţă frumoasă şi meritată, după anul reuşit pe care l-am avut. Ne bucurăm că am revenit toţi sănătoşi. Vrem să avem o perioadă de pregătire bună şi să începem campionatul la fel de bine precum l-am terminat. Obiectivul nostru e să ne luptăm la campionat. Vom vedea dacă vom putea. Mă gândesc şi la Campionatul European şi sper să fiu convocat, dacă voi avea evoluţii bune la Viitorul“, a declarat Romario Benzar, reprofilat din mijlocaş central fundaş dreapta. „Cu o pregătire bună şi dacă vom continua drumul din 2015, avem şanse mari la titlu. Astra e principala contracandidată, iar, dacă se va întări, şi Steaua. Trebuie să pornim în noul an cu gândul că vom ieşi campioni”, a mai arătat Benzar.

28 de jucători la reunire

Lotul prezent la reunire, după două săptămâni şi jumătate de vacanţă, a fost: portari - Alexandru Buzbuchi, Arpad Tordai; fundaşi - Romario Benzar, Kevin Boli, Tiberiu Căpuşă, Bogdan Ţîru, Robert Hodorogea, Szabolcs Kilyen, Bogdan Mitache, Cristian Ganea, Ciprian Perju; mijlocaşi - Vlad Achim, Adnan Aganovic, Ioan Filip, Răzvan Marin, Dragoş Nedelcu, Carlo Casap, Doru Dumitrescu, Daniel Gheorghe, Paul Iacob; atacanţi - Florin Cernat, Aurelian Chiţu, Andrei Ciobanu, Florinel Coman, Ianis Hagi, Vlad Rusu, Florin Tănase, Bănel Nicoliţă.

Bogdan Mitrea s-a transferat la Ascoli, în Italia

FC Viitorul s-a despărţit în această iarnă de Constantin Mişelăricu, Raul Ciupe, Călin Albuţ şi Victor Rîmniceanu, toţi cei patru jucători reziliindu-şi contractul pe cale amiabilă. De asemenea, Bogdan Mitrea a părăsit şi el formaţia constănţeană, urmând să-şi continue cariera în Serie B, la Ascoli. Cristian Gavra va fi împrumutat la Gaz Metan Mediaş, iar Ionuţ Vînă va fi şi el împrumutat până la finalul sezonului, la Dunărea Călăraşi. Noutăţile din lot sunt revenirile lui Ciprian Perju şi Vlad Rusu. Perju şi-a reziliat contractul cu FC Braşov, iar Rusu a revenit şi el la FC Viitorul după ce în turul campionatului a evoluat pentru Petrolul Ploieşti. „I-am luat pe Pecanha şi pe Vlad Rusu şi să vedem ce jucători vor mai veni. Oricum, noi am format şi anul trecut o echipă puternică. Mă bucur pentru Mitrea. E de mult timp la noi şi merita acest transfer, ţinând cont că anul trecut a fost golgeterul echipei, a marcat multe goluri din postura de fundaş. Îi urăm baftă“, a spus Romerio Benzar.

 Participă la „Arena Cup 2016“

Jucătorii antrenaţi de Gheorghe Hagi se vor pregăti la Constanţa până pe 12 ianuarie, urmând ca în intervalul 13-25 ianuarie formaţia constănţeană să întreprindă un cantonament în Croaţia (la Medulin). În Croaţia, FC Viitorul va participa la turneul internaţional „Arena Cup 2016“, alături de alte şapte echipe. Constănţenii sunt în grupă cu Slaven Belupo, Inter Zapresic şi NK Koper. Programul Viitorului este următorul: pe 15 ianuarie, de la ora 11.00, cu Slaven Belupo (Croaţia, locul 7); pe 18 ianuarie, de la ora 11.00, cu Inter Zapresic (Croaţia, locul 6); pe 21 ianuarie, de la ora 15.00, cu NK Koper (Slovenia, locul 7). Pe 24 ianuarie, la „Arena Cup 2016“ sunt meciuri de clasament (finala mare, finala mică, locurile 5-6 sau locurile 7-8).

Şanse mari să cucerească titlul

„Mă bucur că am revenit. Pe majoritatea băieţilor îi cunosc, de la precedenta mea perioadă la Viitorul. Sperăm să facem o treabă cât mai bună şi să ne clasăm cât mai sus. Chiar dacă în tur am evoluat la Petrolul, am urmărit şi evoluţiile Viitorului. Echipa a avut jocuri foarte bune, astfel că nu degeaba se clasează pe locul secund. Sunt şanse destul de mari să luăm titlul, iar, la cum a evoluat, Viitorul ar merita să iasă campioană. Îi mulţumesc domnului Hagi pentru încredere şi sper să nu-l dezamăgesc. Vreau să ajut echipa cât pot de mult“, a spus Vlad Rusu.

Amical cu vicelidera din Bulgaria

Pe 25 ianuarie, FC Viitorul va reveni în ţară, însă doar pentru două zile, întrucât, în intervalul 27 ianuarie - 5 februarie, este programat un stagiu de pregătire în Antalya. În Turcia, FC Viitorul va susţine patru meciuri de verificare, după cum urmează: pe 30 ianuarie - FC Viitorul - Vorskla Poltava (Ucraina, locul 6); pe 31 ianuarie - amical încă nestabilit; pe 3 februarie - FC Viitorul - Levski Sofia (Bulgaria, locul 2); pe 4 februarie - amical încă nestabilit.

Robert Hodorogea - „Ar fi extraordinar ca, la 21 de ani, să câştig titlul“

„A fost cea mai scurtă vacanţă de iarnă pe care am avut-o până acum, dar binevenită, pentru că eu nu am beneficiat de pauză în vară. Mister face bine că a luat multe meciuri de verificare, în partide îţi vezi valoarea. Toate echipele din play-off au şanse la titlu, ţinând cont că se înjumătăţesc punctele. Trebuie să dăm totul şi să începem cât mai bine. Steaua deţine şanse mari, având în vedere ce transferuri încearcă să facă. Trebuie să fim sănătoşi cu toţii, iar concurenţa este binevenită. Îmi doresc să fie cât mai mulţi jucători de la Viitorul la Campionatul European. Ar fi extraordinar ca la 21 de ani să câştig titlul“, a punctat Robert Hodorogea.

Premii pentru echipă şi pentru cei doi Hagi

La hotelul Marriott din Bucureşti, s-a desfăşurat gala Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori (AFAN), în cadrul căreia s-au oferit mai multe premii. Trei dintre acestea au revenit clubului FC Viitorul şi reprezentanţilor grupării constănţene: premiul Fair-Play - clubul FC Viitorul; cel mai bun conducător de club - Gheorghe Hagi; cel mai bun tânăr jucător - Ianis Hagi.

Sursa foto: Academia Hagi

Ti-a placut articolul?

Comentarii