Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:31 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Duelul primelor două clasate în Liga a 4-a SSC Farul Constanţa susţine astăzi derby-ul cu Viitorul Fântânele

ro

26 May, 2017 00:00 1897 Marime text
Primele două clasate în Liga a 4-a de fotbal a judeţului Constanţa, SSC Farul şi Viitorul Fântânele, se întâlnesc astăzi, pe stadionul din Fântânele, în etapa a 33-a a campionatului, penultima a sezonului. 

SSC Farul e lider detaşat al clasamentului, cu 93 de puncte (având 31 de victorii şi o înfrângere în 32 de partide) şi a câştigat matematic campionatul în urmă cu câteva etape, obţinând dreptul de a evolua la barajul de promovare în Liga a 3-a. De cealaltă parte, Viitorul Fântânele a strâns până acum 79 de puncte.

„E ultima noastră deplasare din campionat înaintea barajului. Invităm toţi suporterii să ia parte la acest meci, cu echipa care a fost principala contracandidată a SSC Farul în lupta pentru promovare. Vom întâlni o formaţie solidă, cu jucători cu certe abilităţi, pe care le-au demonstrat inclusiv în meciul tur, câştigat de Farul doar cu 1-0, dar şi în amicalul din pregătirea de iarnă. Deplasarea se va efectua cu maşinile personale. Celor care doresc să revadă sau să viziteze în premieră frumuseţile judeţului le recomandăm Mănăstirea şi Peştera Sfântului Ioan Casian, Rezervaţia Geologică Cheile Dobrogei, Masivul Cheia şi Peşterile La Adam şi Liliecilor. Pentru vizitarea acestor obiective, vă sugerăm traseul: Constanţa - Mihail Kogălniceanu - Târguşor - Cheia - Casian - Gura Dobrogei - Cogealac - Fântânele, iar celor care doresc să viziteze Peştera Sfântului Ioan Casian le recomandăm să fie echipaţi ca pentru un urcuş pe munte (încălţăminte cu talpă antiderapantă). Ne vedem la stadionul din Fântânele! Promovăm împreună!“, au postat pe Facebook cei de la SSC Farul.

La juniori, Viitorul Fântânele şi SSC Farul se întâlnesc de la ora 16.00. Celelalte meciuri ale etapei se joacă sâmbătă, 27 mai, după programul: CS Agigea - CS Eforie (ora 10.00 - juniorii, ora 12.00 - seniorii), Farul Tuzla - CS Năvodari (13.00 / 15.00), Portul Constanţa - Victoria Mihai Viteazu (12.00 / 14.00), CFR Constanţa - Gloria Albeşti (12.00 / 14.00), Avântul Comana - CS Mihail Kogălniceanu (11.00 / 13.00), Sparta Techirghiol - Voinţa Valu lui Traian (14.00 / 16.00), CSO Ovidiu - Unirea Topraisar (11.00 / 13.00) şi Gloria Băneasa - Ştiinţa Poarta Albă (14.00 / 16.00).

Clasamente:

- la seniori - 1. SSC Farul - 93p, 2. Fântânele - 79p, 3. Năvodari - 72p, 4. Agigea - 67p, 5. Băneasa - 55p, 6. Eforie - 54p, 7. Mihai Viteazu - 49p, 8. Techirghiol - 47p, 9. Albeşti - 45p, 10. Ovidiu - 42p, 11. Poarta Albă - 42p, 12. Portul - 33p, 13. Tuzla - 33p, 14. Mihail Kogălniceanu - 31p, 15. Comana - 29p, 16. Topraisar - 24p, 17. Valu lui Traian - 20p, 18. CFR - 19p;
- la juniori - 1. Portul - 88p, 2. Năvodari - 85p, 3. Fântânele - 71p, 4. SSC Farul - 66p, 5. Agigea - 61p, 6. Mihail Kogălniceanu - 55p, 7. Mihai Viteazu - 51p, 8. Topraisar - 50p, 9. Albeşti - 48p, 10. Ovidiu - 44p, 11. Valu lui Traian - 41p, 12. Techirghiol - 40p, 13. Băneasa - 36p, 14. Comana - 34p, 15. CFR - 27p, 16. Eforie - 20p, 17. Poarta Albă - 19p, 18. Tuzla - 0p.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii