Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
07:11 29 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Competiţia Dobrogea Karate Cup, în weekend, la Constanţa

ro

27 Jun, 2015 00:00 960 Marime text
Astăzi şi mâine, Constanţa va fi gazda celei de-a treia ediţii a Dobrogea Karate Cup. Evenimentul are ca scop desfăşurarea unei competiţii performante în stilul de Karate Shotokan, cu probele kata şi kumite. Potrivit organizatorilor, vor participa 300 de concurenţi, de la cele mai puternice cluburi din ţară.
 
Gabriel Popescu, preşedintele clubului organizator, Dinamic Karate Constanţa, susţine: „Sper să avem o competiţie de nivel ridicat, prin care să asigurăm continuitate competiţională pentru sportivi înainte de vacanţă, un termen nu prea cunoscut în sport. Pentru cei de la Dinamic, competiţia reprezintă un criteriu de verificare pentru participarea la Campionatele Mondiale, din toamnă, care se vor desfăşura în Serbia”. 
Sportivii marilor cluburi, precum AIKO Bucureşti, Bujin Cernavodă, Dojo Casa Panciu Bucureşti, Generaţia Cheles Bucureşti, CS Dan Botezatu Bacău, AIKO Urziceni, AKIRA Bucureşti, AIKO-SHIN Bucureşti, CS Fudoshin Tulcea, Sonkeifree Bucureşti, Ashihara Karate Constanţa, Aiko Câmpina, Caraimanul Buşteni, CSM Focşani şi, evident, CS Karate Dinamic Constanţa, şi-au confirmat participarea la eveniment.
 
Aurel Pătru, preşedintele Federaţiei Mondiale de Karate SKDUN și vicepreşedinte al Federaţiei Române de Arte Marţiale, va fi supervizorul acestei competiţii.
 
Dobrogea Karate Cup se va desfăşura la Maritimo Shopping Center din Constanţa, iar programul primei zile începe la ora 10.00.
 
Narcis MEMET, studentă a Facultății de Litere, specializarea Jurnalism, Universitatea „Ovidius” Constanța.

Ti-a placut articolul?

Comentarii