De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
21:37 24 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Emil Ghinea a urcat pe locul întâi în clasamentul general al grupei H3 (galerie foto)

ro

07 Aug, 2015 00:00 770 Marime text
Campionul naţional en-titre al grupei H, clasa 3, de la întrecerea naţională de viteză în coastă, Emil Ghinea, din Mangalia, a urcat pe locul întâi în clasamentul general, după disputarea a patru etape.
 

Ultima rundă, în care sportivul de 36 de ani s-a clasat pe locul trei, a fost Trofeul Sinaia. Înaintea acestei etape, Ghinea se afla pe poziţia secundă în clasamentul general al grupei H, clasa 3, iar punctele acumulate în urma clasării pe treapta a treia a podiumului i-au permis să urce o poziţie, devenind noul lider. Până la concursul de la Sinaia, Emil Ghinea câştigase etapa a treia a competiţiei (Cupa Gorjului, de la Rânca), iar în precedentele două etape ocupase locul secund. Campionul pilotează un bolid Renault Clio RS V6 Trophy (unicat în România).

„Trofeul Sinaia a fost cea mai grea cursă a mea din 2015. Timp de două zile, nu m-am luptat cu adversarii, ci cu maşina şi cu traseul, unul denivelat. Suspensia de circuit a maşinii mele nu este potrivită pentru viteză în coastă, cu atât mai puţin pentru un asfalt denivelat. După prima zi de concurs însă, echipa mea tehnică a făcut unele ajustări, iar maşina a fost mai docilă pe acceleraţie. Am îmbunătăţit timpul, dar nu am putut urca mai sus de locul trei. Este adevărat însă că nici nu am forţat“, a declarat Emil Ghinea (în fotografie - cel cu echipament roşu), triplu campion naţional şi membru în Comisia de Viteză în Coastă a Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. La Sinaia, cu aceeaşi maşină, Emil Ghinea a ocupat locul trei şi la „două roţi motrice“ (o grupă mai mare).

Performerul din Mangalia concurează în Campionatul Naţional din anul 2011, iar în cele patru ediţii la grupa H, clasa 3, a cucerit trei titluri de campion al României şi unul de vicecampion. În plus, în ultimele două stagiuni, s-a impus cu o rundă înainte de finalul competiţiei. Pilotul se confruntă însă în continuare în campionat cu probleme financiare, ceea ce poate face ca, dacă nu va găsi susţinerea necesară, în sezonul 2016 să nu concureze!
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii