Baschetbalistele de la Phoenix Constanța debutează în retur vineri, contra Rapidului

22 Nov, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
1405
Marime text
După aproape două săptămâni de pauză, baschetul feminin constănțean revine în arenă, iar vineri, 24 noiembrie, cu începere de la ora 15.30, CS Phoenix Constanța va evolua pe terenul echipei Rapid București, în sala Rapid din capitală.
Partida contează pentru etapa a șasea din sezonul regulat al Ligii 1 la baschet feminin, seria întâi, și este, totodată, și prima a returului. În meciul tur, disputat la Constanța, CS Phoenix Constanța a obținut o victorie categorică în fața jucătoarelor din Giulești, scor 95- 56.
„Avem nevoie de meciuri mai multe pentru a suda echipa și a ne pregăti mai bine, pentru că meciul decisiv este cel cu Târgoviște. Spre deosebire de noi, ele au o experiență mai mare și nouă ne trebuie mai multe jocuri. Ambiția noastră este să întoarcem rezultatul din turul campionatului și să ne luăm revanșa. Prima jumătate a sezonului regulat parcă s-a terminat prea repede. Mai aveam nevoie de câteva meciuri. Faptul că s-a retras încă o echipă din campionat, Phoenix Galați, ne-a dezavantajat, având în vedere că suntem la început de drum și vrem să sudăm relațiile de joc“, a declarat Cristian Mănăstireanu, președinte CS Phoenix Constanța.
Sursa foto: Facebook (Phoenix Constanţa)

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii